Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: CÂND intră banii pe card

Anunțul a fost transmis de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS).

 

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente lunii iulie 2024  pentru 17.385 beneficiari ai indemnizațiilor și bugetului personal complementar pentru persoane cu handicap. Suma totală plătită este de 10.793.362  de lei.

 

Beneficiarii acestor sume sunt cei care primesc:

  • Indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap grav 
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap grav 
  • Indemnizația lunară pentru însoțitor persoană cu handicap vizual grav 
  • Indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap accentuat
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap accentuat 
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap 
  • Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav 
  • Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap accentuat 
  • Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap mediu 

 

Toţi beneficiarii care au optat pentru plata în cont bancar vor primi banii în conturile personale în data de 14 august 2024, iar cei care au optat pentru plata prin mandat poştal, îi vor primi la domiciliu în perioada următoare.

 

(Foto: depositphotos)