Peste 150 de copii din Darabani și Botoșani au participat la ateliere de educație prin cultură

Proiectul Atelierele Nordului s-a concentrat pe abilități importante pentru a sprijini copiii în dezvoltarea lor spre a deveni indivizi de succes.

 

În 2021, Asociația Nord susținută de Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile prin programul ”În stare de bine”, a lansat inițiativa Atelierele Nordului.

 

În perioada august – decembrie 2021 am facilitat expunerea și implicarea a peste 150 de copii, din orașele Darabani și Botoșani, copii rămași acasă, copii aflați în situație de risc, copii aparținând comunităților marginalizate si comunităților din care aceștia fac parte la 15 ateliere educative prin cultură:

 

-Atelier de scriere și creativitate: Incubatorul de Lectură susținut de scriitoarea Svetlana Cârstean,

-Atelier de scriere creativă susținut de jurnalista Florentina Toniță,

-Ateliere de dezvoltare personală prin teatru susținute de actorii Mirela Nistor și Lenuș Moraru,

-Ateliere creative despre simțurile actorului: Know Yourself, Forget Your Ego susțunute de actorul Ionuț Caras,

-Ateliere de patrimoniu: Descoperă Nordul & Darabani City susținute de lectorul universitar Mihai Bulai,

-Atelier creativ Codurile și semnificațiile muzicii susținut de compozitoarea Emanuela Izabela Vieriu,

-Atelier de arte vizuale: Videomapping susținut de Andrei Cozlac, video artist, lector universitar,

-Atelier de arte vizuale: Colaj: Viitor(uri) imaginate și posibile susținut de Ioana Brăilescu, producătoare, facilitatoare,

-Atelier de arte vizuale: Explorarea lumii prin documentar susținut de Sorin Florea, artist multimedia,

-Atelier de arte vizuale: Ce și cum putem învăța din filme? susținut de Raluca Bugnar, comunicare&PR

 

Proiectul Atelierele Nordului s-a concentrat pe abilități importante pentru a sprijini copiii în dezvoltarea lor spre a deveni indivizi de succes. Prin structura atelierelor creative desfășurate am sprijinit îmbunătățirea capacității copiilor de a rezolva probleme, de a se simți confortabil să își asume riscuri și să înțeleagă importanța greșelii ca un catalizator pentru învățare. Scopul nostru nu a fost doar acela de a ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile artistice, ci și încrederea și independența în propriul proces de a crea.

 

Proiectul Atelierele Nordului a contribuit la dezvoltarea expresiei creative a participanților și îmbunătățirea stării de bine, prin dezvoltarea încrederii, a capacităților cognitive (memoria, limbajul, atenția, gândirea), reducerea excluziunii sociale, a decalajelor – sociale, culturale – dintre beneficiari indiferent de contextul familial, socio-economic sau etnie.

 

Odată cu încheierea activităților directe și ca urmare a acestora, proiectul pune la dispoziție, în mod public și gratuit, tuturor organizațiilor interesate de un model de educație prin cultură, o broșură ”Creativitate și educație prin artă”, disponibilă pe pagina Asociației Nord https://www.nordul.ro/.

 

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

 

Proiect derulat de Asociația Nord și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

 

*****

 

 

Despre Asociația Nord

Asociația Nord contribuie la dezvoltarea prin culturală a regiunii de Nord: Botoșani – Suceava – Iași – Cernăuți – Chișinău. Credem în capacitatea transformatoare a culturii, care poate schimba în bine orice comunitate. Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor din Nord, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina). Organizăm evenimente culturale care mobilizează comunități, creștem capacitatea sectorului cultural și de tineret, precum și a administrațiilor locale, de a construi, prin cultură, dezvoltare durabilă.

 

 

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

 

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

 

 

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

 

 

(Comunicat de presă)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store