Peste 140 de familii din Botoșani cu locuințele distruse au primit bani de la stat – SUMELE acordate

Conform Hotărârii Guvernului nr.974/3.08.2022 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022, Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale a dispus acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 367.000 de lei pentru un număr de 141 familii din județul Botoșani, afectate de inundații în acest an.

 

Ajutoarele de urgență se acordă pe baza borderourilor întocmite de către Agenția  Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani pe baza constatărilor Comisiei pentru evaluarea estimativă a pagubelelor constituită prin Ordin al prefectului. 

 

Aceste ajutoare au fost aprobate  pentru familii și persoane singure ale căror locuințe au fost afectate și/sau ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate. Beneficiarii au domiciliul în localitățile Durnești și Manoleasa, transmite AJPIS Botoșani. 

 

Astfel:

  • 133 beneficiari vor primi 2.500 de lei pentru locuințe afectate în proporție de până 25% exclusiv.
  • șase beneficiari vor primi 4.500 de lei pentru locuințe afectate în proporție cuprinsă între 25% inclusiv și 50% .
  • un beneficiar va primi suma de 1.500 de lei pentru afectarea bunurilor de folosință îndelungată.
  • un beneficiar va primi suma de 6.000 de lei pentru locuința și bunurile afectate .

 

Sumele au fost virate marți, 30 august 2022, prin mandat poștal.

 

(Sursa foto – impact.ro)