Peste 120 milioane euro! Gheorghe Flutur pe cale să preia organizarea licitațiilor pentru drumul expres la profil de autostradă: E mare lucru să legăm Suceava de Botoșani prin această autostradă

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de miercuri, reactualizarea cu acte adiționale a protocoalelor pe care le are cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea construcției șoselei de centură a orașului Gura Humorului, care va fi parte din viitoarea Autostradă a Nordului și a drumului expres Suceava – Botoșani.

 

”CNAIR este extrem de ocupată la momentul ăsta și ei au solicitat această chestiune”


Șeful administrației publice sucevene a arătat că, prin aceste reactualizări ale protocoalelor, CJ Suceava se va ocupa de licitațiile pentru construcția celor două tronsoane de autostradă.


De asemenea, prin aceste acte adiționale se va modifica și sursa de finanțare pentru cele două investiții.


„Noi propunem pe de o parte schimbarea sursei de finanțare, dar și ca proiectul tehnic și execuția să fie scoase la licitație de Consiliul Județean Suceava pentru centura Gura Humorului și de CJ Suceava în asociere cu Botoșani pentru drumul expres în regim de autostradă Suceava – Botoșani. Aceste lucruri, o dată că au o certitudine mai mare cu sursa de finanțare și în al doilea rând putem să simplificăm perioada de organizare a licitație. CNAIR este extrem de ocupată la momentul ăsta și ei au solicitat această chestiune. Ei doresc să descentralizeze până la capăt chestiunile astea”,  


Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava.


Potrivit monitorulsv.ro, a adăugat că instituția pe care o conduce a perfectat cu CNAIR protocoale de colaborare pentru aceste investiții extrem de importante.

 

172,5 milioane de euro


este valoarea estimată a drumului  expres Suceava – Botoșani, pentru care Consiliul Județean Suceava este lider de proiect.


„E mare lucru să legăm Suceava de Botoșani prin această autostradă și să spui că poți să faci 20 de minute dintr-un oraș în altul. Iar Suceava – Botoșani va deveni o asociere cum este Galați – Brăila sau Timișoara – Arad, va deveni un pol de dezvoltare economică”,


Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava.


Președintele CJ Suceava a arătat că lungimea drumului expres dintre cele două municipii reședință de județ  va fi de 20 de kilometri, va avea două noduri rutiere, patru poduri, șase subtraversări și va face legătura și cu zona aeroportului.