Personalul TESA din spitale se luptă să-şi păstreze locurile de muncă

 

Liderii sindicatelor pentru salariaţii TESA de la cele trei spitale care vor fi desființate în urma comasării sunt așteptați de către reprezentanții Cartel Alfa pentru a stabili subiectele pe care le vor discuta în cadrul întâlnirii pe care o vor solicita cu prefectul Cristian Roman și președintele Consiliului Județean (CJ) Mihai Țâbuleac la sfârșitul lunii noiembrie.
Pe lista subiectelor care vor fi propuse spre abordare în discuția cu prefectul și președintele CJ se numără recomandarea ca toți angajații TESA, inclusiv cei de la Spitalul Județean cât și cei care vor veni de la spitalele comasate, să dea concurs pentru posturile din această arie de activitate sau găsirea unor soluții de asimilare totală a personalului de la birouri. ”Încercăm să luptăm împotriva curentului. Trebuie să fie studii, evaluări anticipate, trebuie un proiect de reorganizare a numărului de paturi, pentru că nu se dă azi Hotărârea de Guvern și mâine se apucă să facă planul de reorganizare”, a declarat Paul Spatariu, vicepreședinte Cartel Alfa.
Întotdeauna se preia ce este mai bun din ceea ce vine
Liderul sindicatului TESA de la Spitalul Judeţean, Victor Niţu, susţine că încă nu a discutat cu niciun sindicalist de la celelalte spitale, dar în Hotărârea Consiliului Județean privind desfiinţarea celor trei unităţi medicale este menţionat faptul că tot personalul medical va fi preluat de către Mavromati. Prin urmare se vor găsi soluţii de încadrare a tuturor angajaţilor. Însă propunerea de a da concurs şi personalul TESA de la Spitalul Judeţean nu este realizabilă. „În primul rând angajaţii TESA au deja contract de muncă încheiat cu Spitalul Judeţean, iar în al doilea rând întotdeauna se preia ceea ce este mai bun din ceea ce vine, de aici necesitatea de a da concurs”, a declarat Victor Niţu. În prezent, la cea mai mare unitate medicală din judeţ sunt aproape 40 de persoane încadrate ca personal la birouri, iar după ce se va da normativul prin care Spitalul de Copii, Psihiatrie şi Maternitatea se reorganizează, iar numărul de paturi va creşte la aproximativ 1.200, vor fi necesari doar cu 20 de oameni mai mult dintr-un total de circa 60 care vin de la cele trei unităţi sanitare desfiinţate.(E.Ş.)