PERICOL: Poliţiştii alertaţi de un autoturism parcat pe o stradă din municipiu

O patrulă de poliţişti a observat nereguli la un vehicol parcat pe strada Cuza Vodă din municipiu.

 

Luni 1 august 2017, în jurul orei 14:45, o patrulă de polițiști locali, ce se deplasa, în activitatea de patrulare, pe strada Cuza Vodă, în dreptul imobilului cu nr.8, au observat scurgeri de benzină din rezervorul spart al unui autovehicul parcat regulamentar pe marginea carosabilului.

 

Ținând cont că, pe carosabil cursese combustibil pe o suprafață de câțiva metri pătrați, iar zona era una intens circulată – în laterala Teatrului Mihai Eminescu – existând riscul producerii unui incendiu, polițiștii locali au procedat la izolarea zonei, îndepărtarea  autoturismelor din apropierea acesteia și au apelat numărul unic de urgență 112, solicitând sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, care, în cel mai scurt timp, a trimis un echipaj de pompieri și a curățat combustibilul scurs.

download from google play download from apple store