PERICOL la Botoșani: Numărul botoșănenilor mușcați de căpușe în creștere

Pentru unii botoșăneni minivacanța de 1 mai s-a terminat cum nu se poate mai prost în sensul că au ajuns la Urgențe.

 

În perioada 26 aprilie-2 mai 2018 s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgență un număr de 18 pacienți, printre aceștia aflându-se și copii.

 

„Au prezentat urme de mușcătură de căpușă cât și restanță de căpușă. La cei care au prezentat aceste resturi, li s-a practicat extracția lor și tratament specific și au fost dirijați toți către Secția de Boli Infecțioase pentru tratament de specialitate dacă colegii consideră necesar sau supreveghere”,

a declarat Petre Rădăuceanu, șef UPU

 

Totodată, medicul Petre Rădăuceanu a precizat că părinții trebuie să aibă mare grijă pentru ca ai lor copii să nu aibă de suferit din cauza acestor căpușe.

„Având în vedere temperaturile ridicate sigur sunt posibile aceste mușcături și părinții trebuie să verifice copiii mai ales seara dacă aceștia s-au jucat în parcuri sau în iarbă pentru că ei nu pot să realizeze, fiindcă sunt mai mici, atunci când sunt mușcați de anumite insecte. Acest control este benefic deoarece poți sesiza în primul moment prezența acestor mușcături pentru a se lua măsurile care se impun”,

a mai declarat Petre Rădăuceanu, șef UPU

 

Boala Lyme este o afecțiune care se transmite prin mușcătura căpușelor infestate, de aceea botoșănenii trebuie să aibă mare atenție în această perioadă.

 

download from google play download from apple store