PERCHEZIŢII la Botoşani: Descinderi cu mascaţi la sediile unor firme şi locuinţe

Polițiștii efectuează luni dimineața 13 percheziții la Botoşani şi înca două judeţe.

 

Percheziţiile au loc în mai multe județe, la firme și persoane bănuite de evaziune fiscală cu materiale de construcții. Prejudiciul calculat de oamenii legii este de 6.5 milioane de euro. 8 persoane vor fi duse la audieri.

 

"La data de 2 octombrie 2017, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Botoșani, Ilfov și Giurgiu. Activitățile se desfășoară la sediul unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu materiale de construcții", scriu polițiștii într-un comunicat.

 

Oamenii legii au constatat că în perioada 2014-2017, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din județul Ilfov, ar fi creat un mecanism evazionist pentru mai multe firme cu un comportament fiscal inadecvat. Astfel, omul ar fi adus un prejudiciu statului de aproximativ 6.5 milioane de euro.

 

"În fapt, începând cu anul 2014, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate, cei în cauză ar fi achiziţionat materiale de construcţii de la mari producători din Bulgaria, pe care le-ar fi livrat pe piaţa internă. Pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, persoanele angrenate în circuitul evazionist ar fi compensat taxa colectată, aferentă livrărilor pe piaţa internă a produselor achiziţionate din spaţiul intracomunitar, cu taxa deductibilă aferentă unor achiziţii de mărfuri care nu s-ar fi derulat în realitate.

 

Practic, cei în cauză ar fi simulat existenţa unui circuit comercial artificial, potrivit căruia, mărfurile ar fi fost achiziţionate de la diferiţi comercianţi locali şi, ulterior, revândute pe piaţa internă", arată oamenii legii. Făptașii ar fi ridicat în numerar sumele provenite din mecanismul evazionist sau ar fi transferat banii în conturile altor persoane și acestea au fost însușite ulterior de persoanele implicate în activitatea infracțională.

 

"Vor fi puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R., pentru audieri și dispunerea de măsuri legale", susțin polițiștii. (Sursa: Ziua News