PER preluat de lider nou: sărăcie, gropi, investiţii zeroAFLĂ-i ECHIPA

 

Conferinţa Judeţeană de Alegeri a Partidului Ecologist Român de la Botoşani s-a terminat în urmă cu câteva momente prin alegerea prin vot a noii structuri de conducere a formaţiunii politice. Locul lui Mircea Costea care s-a aflat în fruntea ecologiştilor botoşăneni mai bine de două decenii a fost preluat de Daniel Alexandru, ales aproape în unanimitate.

Din Biroul Politic Judeţean fac parte 14 persoane alese prin vot respectiv 1 preşedinte, 1 prim-vicepreşedinte, 1 preşedinte de onoare, 7 vicepreşedinţi, 1 secretar şi 3 membri. Au votat un număr de 151 de membri delegaţi, Daniel Alexandru fiind ales cu 149 de voturi, două buletine fiind anulate.

Cu toţii vă întrebaţi de ce candidez pentru Botoşani?Pentru că sărăcia este foarte mare aici, drumurile sunt pline de gropi, investiţii zero. Şi toate astea sunt pentru că avem guvernanţi. Vă spun Botoşani, botoşăneanul şi guvernarea sunt incompatibile în clipa de faţă. Avem foarte mulţi ecologişti în Botoşani, chiar foarte mulţi. Mai mult, chiar mesajul preşedintelui CJ «judeţul în care vreau să trăiesc» este un mesaj ecologist. Vedeţi săgeata către acest mesaj. Iar primarul municipiului Botoşani s-a evidenţiat mai mult în a promova lupta împotriva organismelor modificate genetic, care sunt acţiuni ecologiste, iar în acţiunile social-democrate nu a fost prea vizibil”, a spus Daniel Alexandru la conferinţa de alegeri.

El a fost succedat la seria discursurilor de noul prim-vicepreşedinte al filialei, Ionel Marian Jurgiu care şi-a exprimat intenţia de a întări rândurile ecologiştilor la Botoşani. „Nu pot decât să vă mulţumesc foarte mult pentru faptul că sunteţi astăzi prezenţi aici, în numele personal şi în numele noii conduceri pot să spun că, ceea ce noi ne propunem pe viitor nu este ceva ieşit din comun, este ceva firesc, ceva normal, vom fi prezenţi pe scena politică a judeţului Botoşani. Vom încerca să aducem printre noi acele persoane care încă stau acasă pentru că nu s-au regăsit în oricare altă doctrină politică”, a declarat şi Ionel Marian Jurgiu.
Iată echipa de conducere a PER Botoşani:
 Nume
Funcţie în partid
 Daniel Alexandru
 preşedinte
 Jurgiu Ionel Marian
 prim-vicepreşedinte
 Mircea Costea
 preşedinte de onoare
 Petru Filip
 vicepreşedinte
 Marinel Stredie
 vicepreşedinte
 Dumitru Irimia
 vicepreşedinte
 Cătălin Lupan
 vicepreşedinte
 Ciceroni Costea
 vicepreşedinte
 Ioan Sandu
 vicepreşedinte
 Sergiu Zvâncă
 vicepreşedinte
 Iulian Gheorghiu
 secretar
 Răzvan Căuneac
 membru
 Paraschiva Ungureanu
 membru
 Aurel Cotoş
 membru

CITEŞTE:
 Liderul naţional PER discurs „rural” cu promisiuni ecologiste