„Eminenţa cenuşie”, reales „pe viaţă” secretar executiv la PSD Botoşani

 

Lucrările Consiliului Judeţean al PSD Botoşani de sâmbătă a consfinţit rămânerea în funcţie a actualului secretar executiv. Gheorghe Vâzdoagă, care are aproape un deceniu de când ocupă neîncetat acest post, nu a avut contracandidat.
Gheorghe Vazdoaga reales secretar executiv PSD Botosani   În aceste condiţii şi el, asemenea vicepreşedinţilor, a fost votat prin simpla ridicare a mâinilor, moment care a provocat zâmbete printre cei peste o sută de participanţi la lucrări. „E pe viaţă”, s-a auzit din sală. Preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a întrebat răspicat dacă există vreo împotrivire, însă în condiţiile votului la vedere nu s-a consemnat nici una. În schimb, s-a înregistrat o abţinere, care a aparţinut chiar lui Gheorghe Vâzdoagă.„Dacă vroiai să scapi de Vâzdoagă era foarte uşor, trebuia să îi spui: nu vreau să lucrez cu tine”, a afirmat după şedinţă Gheorghe Vâzdoagă, în prezenţa deputatului Dolineaschi.
CITEŞTE ŞI:
 PSD-iştii şi-au ales cu mâna vicepreşedinţii, Zarug şi Tincu printre ei – LISTA