Pensionări pe bandă rulantă în Poliția botoșăneană

Noua lege privind pensiile speciale a venit ca o mănuşă pentru poliţiştii aflaţi aproape de finalul carierei. 

 

Pentru că valoarea pensiilor poate fi în unele cazuri mai mare decât salariul, în ultimele două luni zeci de ofiţeri şi agenţi au decis să spună adio Poliţiei.

 

Printre ei, comisarul-şef Mihai Bunduc, cel care a asigurat în ultimul an conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), dar şi Corneliu Vânătoru, şeful Serviciului de investigaţii criminale, Cătălin Radu, şeful Poliţiei Municipiului Botoşani, Lorică Şmadici, şeful Biroului de Investigaţii Criminale, dar şi Ioan Savinescu, şeful Biroului de ordine publică şi siguranţă urbană.

 

„De la începutul acestui an, 13 ofiţeri şi 23 de agenţi au trecut în rezervă ca urmare a pensionării”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul IJP.

 

Valul de pensionări nu a fost întâmplător. În primul rând, legea privind pensiile militare de stat intrată în vigoare la începutul anului, legea le permite celor care au activat în apărare, ordine publică şi securitate naţională să iasă la pensie mai devreme, cu condiţia să aibă cel puţin 25 de ani vechime în muncă, potrivit ziarului Opinia de Dorohoi.

 

Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiilor reprezintă media veniturilor brute realizate în şase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate, la alegerea beneficiarilor, la care se adaugă un spor de până la 15%.

 

„Numărul pensionărilor ar putea creşte în perioada următoare, întrucât şi alte cadre se încadrează în condiţiile de pensionare. Situaţia nu se datorează legii favorabile, ci schimbărilor survenite în timp – poliţistul nu mai este apărat de nimeni, suntem expuşi ultrajelor, iar stresul zilnic s-a acutizat. Dacă vă uitaţi, toţi cei pensionaţi sunt din structurile operative”, a spus Iulian Buciuleac, liderul organizaţiei judeţene a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
 

Citește și: Poliția din Botoșani angajează 50 de agenți la ordine publică