Pensionar bogat, pensionar sărac: Pensii de 1 leu şi pensii de 80 de milioane

 

Există şi la noi. 12 botoşăneni din judeţul Botoşani beneficiază de pensii de câte…1 leu fiecare. Bani cu care aceştia îşi pot cumpăra de exemplu două acadele, o banană sau o hârtie igienică însă insuficienţi totuşi pentru o pâine. Partea bună în aceste cazuri este că statul a inventat pensia socială motiv pentru care venitul lunar al acestora este suplimentate până la pragul de 350 de lei.
Acest lucru a fost posibil din luna august a anului trecut când Curtea Constituţională a României a declarat ca fiind neconstituţională o decizie privitoare la modul de acordare al pensiei de invaliditate. Practic din 9 august 2012 a fost eliminat criteriul privitor la stagiul de cotizare în raport cu vârsta care pornea de la minimum un an de zile. În aceste condiţii, există situaţii în care de exemplu a lucrat doar câteva zile într-o singură lună, pensia calculată ajungând la 1 leu. „Sunt mai multe cazuri care au intrat în sistem începând cu luna august a anului trecut”, a declarat Marius Budăi, director executiv interimar CJP. Beneficiază la nivelul judeţului Botoşani de pensie socială în cuantum de 350 de lei aproximativ 20.500 de persoane.
La polul opus se află campionul pensionar cu un venit lunar de 7.697 de lei, adică aproape 2.000 de euro şi care a ajuns la acest prag dată fiind calitatea de persoană cu grad de handicap în cazul căreia modul de calculare a pensiei este diferit . „Este un fost profesor care a lucrat în condiţii de handicap şi beneficiază de o pensie de 7.697 de lei. Respectivul a fost persoană cu handicap iar pensia sa se calculează conform art. 59 de Legea 263, adică beneficiază de o reducere a stagiului de cotizare complet, deci în loc să i se împartă la 35, i se împarte la 15 de exemplu şi de aici rezultă cuantumul mare de pensie”, a mai spus directorul CJP.
La nivelul judeţului Botoşani sunt înregistraţi un număr total de 106.163 de pensionari din care 76.928 provin din sistemul public de stat pentru care efortul financiar lunar este de 54,3 milioane de lei noi iar diferenţa de 29.000 fiind pensionari agricultori care primesc în total o sumă de 9 milioane de lei.
CITEŞTE:
 Veste bună de la CCR: Pensii de invaliditate "pentru tot poporul"