Erorile de la Mavromati amână terminarea lucrărilor până la anul

 

Un nou termen este avansat pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare de la Spitalul Judeţean Mavromati de către şefii judeţului. Iniţial, după cum susţinea conducerea Consiliului Judeţean (CJ), cel târziu până în luna octombrie a acestui an ar fi trebuit să se termine cu lucrările de modernizare ce se efectuează în prezent la unitatea spitalicească.
Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu a precizat însă că se vor termina abia la începutul anului viitor. „Finalizarea lucrărilor era undeva în octombrie dar motivat de problemele care au apărut ca urmare a proiectului neconform din anumite puncte de vedere s-a cerut o prelungire a termenului de dare în funcţiune undeva la începutul anului viitor. Lucrările continuă, nu ne înecăm ca ţiganul la mal”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ Botoşani. Motivele care au dus la amânarea termenului le reprezintă greşelile din proiectul iniţial, de la început fiind descoperit faptul că nu au fost prevăzuţi bani pentru schimbarea geamurilor, pentru o parte de tencuială sau pentru reabilitarea bucătăriei şi spălătoriei. O altă eroare constatată recent a fost că în  plan nu a fost trecută Staţia de Dializă, fără de care spitalul poate pierde statutul de Spital Judeţean de Urgenţă şi implicit bani.
CITEŞTE:
 Iliuţă şi Sorescu fac echipă pentru bucătăria şi spălătoria de la spital