Pensia minimă ar putea fi majorată, Budăi: O pensie decentă ar trebui să fie undeva la 2.500 de lei

Punctul de pensie, în 2021, a rămas la 1.442 de lei, dar a crescut la 1.586 de lei în ianuarie 2022.

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi a afirmat că pensia minimă ar trebui să ajungă la aproape 2.500 de lei, acest lucru însemnând o creştere de 2,5 ori faţă de valoarea actuală.

 

„O pensie decentă ar trebui să existe probabil, să fie undeva 2.500 de lei pensia minimă şi de acolo în sus să putem discuta de alt sistem de pensii, dar asta se va putea rezolva când vom implementa noua lege a pensiilor. Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans considerabil”,

ministrul Muncii, Marius Budăi

 

Pensiile au fost majorate anul acesta cu 10% şi cele minime cu 25%.

 

”Nu este suficient. Suntem conştienţi că nu este suficient. Nici nu le lăudăm cu faptul că le-am majorat. Suntem conştienţi că necesităţile sunt mari şi că problemele în această perioadă sunt mult accentuate faţă de cum erau înainte de apariţia acestor crize, vorbim de criza pandemică, de criza preţurilor la energie, la alimente şi iată acum a mai venit şi acest război nedrept şi ne îndreptăm spre o altă criză”, a precizat ministrul Muncii, la România TV.

 

Punctul de pensie, în 2021, a rămas la 1.442 de lei, dar a crescut la 1.586 de lei în ianuarie 2022, a precizat secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu.