Botoşăneanul Costin Basag, arestat în luna noiembrie a anului trecut dupã ce a preluat de la postã un colet trimis din Spania, în care era pulbere de Alfa PVP si MDMD, niste droguri ieftine, dar foarte periculoase, a fost condamnat la doar doi ani si cinci luni de închisoare, cu suspendarea executãrii pedepsei, iar complicele sãu, Victor Constantin Luca, la doar un an si douã luni, cu amânarea executãrii pedepsei.
Cu tot pericolul social al infractiunilor de trafic de droguri de risc în formã continuatã (una din clientele lor, o elevã de liceu, a ajuns în comã la spital datoritã consumului de droguri procurate de la Basag!), cei doi au primit pedepse foarte mici, dat fiind cã si-au recunoscut faptele în fata judecãtorilor. Judecãtorii Tribunalului Vaslui au dat, miercuri, sentinta in dosarul lui Costin Basag, traficantul de droguri care-si fãcuse o retea de distributie a stupefiantelor prin liceele vasluiene. Potrivit Monitorul de Vaslui, Basag a fost prins in flagrant la sfarsitul lui noiembrie, in urma unei actiuni a lucrãtorilor Serviciului de Combatere a Criminalitãtii Organizate (SCCO) Vaslui, chiar in timp ce ridica de la Postã un colet cu droguri trimis din Spania. Considerat, de cãtre procurori drept una dintre cele mai importante surse de droguri de pe piata Moldovei, fostul absolvent de seminar teologic Costin Basag primit o pedeapsã de doar doi ani si cinci luni de inchisoare, cu suspendarea executãrii pedepsei.
Motivul pentru care botosãneanul stabilit in Iasi, care-si fãcuse o retea de distributie de droguri cu ramificatii si in Vaslui, a primit o pedeapsã atat de usoarã se datoreazã faptului cã acesta, incã de la arestare, si-a recunoscut faptele in fata judecãtorilor si, ulterior, a cooperat cu procurorii, dand declaratii complete. Complicele sãu, Victor Constantin Luca, cunoscut cu antecedente penale in traficul de droguri, cel care l-a „scolit in meserie” si l-a insotit pe Basag la ridicarea pachetului cu droguri, a primit o condamnare de doar un an si douã luni, cu amanarea executãrii pedepsei. Cei doi au fost arestati la sfarsitul lunii noiembrie 2015, sub acuzatia de trafic de droguri de risc in formã continuatã si introducere in tarã de droguri de risc, dupã ce in coletul primit de acestia din Spania, politistii au descoperit pulbere de Alfa PVP si MDMD, niste droguri ieftine, dar foarte periculoase, pentru cã produc repede dependentã si au un efect devastator asupra sistemului nervos al consumatorului.
Basag era monitorizat de politisti, dupã ce, in luna mai 2015, o adolescentã, elevã a unui liceu din Vaslui, a ajuns in comã la spital in urma consumului drogurilor procurate de la acesta.
„Fiind audiat, inculpatul Basag Costin a recunoscut comiterea faptelor, arãtand cã, in cursul lunii noiembrie 2015, a procurat si detinut la domiciliu droguri de risc, respectiv Alfa-PVP, in vederea comercializãrii, contra sumei de 100 lei/ gramul. Cu privire la drogurile de risc, respectiv substanta Alfa-PVP, inculpatul a mai precizat cã, la recomandarea unui prieten, a comandat aceastã substantã de pe un site. Ulterior, inculpatul a inceput sã o distribuie, aceasta fiind sub formã de cristale pe care consumatorii le trãgeau pe nas. Inculpatul a arãtat cã, anterior datei de 27.11.2015, a fãcut mai multe comenzi, in cursul lunii octombrie, de pe acelasi site, toate coletele fiind trimise din Spania, recunoscand de asemenea faptul cã a introdus astfel in tarã, cantitatea de aproximativ 100 gr Alfa – PVP, in luna noiembrie”, se arãta in rechizitoriul procurorilor.
Acestia au arãtat cã, in doar douã luni, octombrie – noiembrie 2015, Basag a primit din Spania patru colete cu droguri comandate pe internet, o parte din ele fiind destinate lui Luca, care, la randu-i le vindea mai departe. Ulterior arestãrii, pe baza datelor furnizate de Costin Basag, politistii de Crimã Organizatã din Iasi si Botosani, precum si de trupe ale Serviciului de Actiuni Speciale (SAS), lucrãtorii SCCO Vaslui, impreunã cu procurorii Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, care au coordonat ancheta, au descins in locatii din mai multe judete, in cãutarea intermediarilor lui Basag si a consumatorilor de droguri, majoritatea studenti din campusurile universitare iesene. Printre cei ridicati de mascati si dusi la sediul SCCO Vaslui s-au numãrat si zece studenti, consumatori de droguri, dintre care unul student la medicinã, care cumpãrau stupefiantele de la Costin Basag.