PEDEAPSĂ : Infractori trimiși să muncească la Centrul de Creație și Spitalul Mavromati

Botoșăneanul care s-a ocupat de trafic de persoane printre care și minori pe lângă pedeapsa de închisoare cu suspendare, va trebuie să respecte și o serie de obligații impuse de judecători. La fel și colaboratoarea sa care este din Timișoara. Ambii vor trebui să presteze muncă în folosul comunității.

 

Potrivit sentinței dată de instanța de judecată, pe durata termenului de supraveghere, Iulian Tesliuc și Mihaela Cărămidariu trebuie să respecte obligații precum : vizite din partea consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,  să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile sau să comunice schimbarea locului de muncă.
Cei doi mai trebuie să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă și să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În plus, pe perioada termenului de supraveghere, adică trei ani de zile pentru fiecare dintre cei doi, Iulian Tesliuc și Mihaela Cărămidariu vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40531:Fără scrupule: Și-a aruncat copilul nou-născut într-un canal și nu vrea să plătească pentru crima comisă ]]

Iulian Tesliuc a fost obligat de instanță la activităţi de amenajări standuri în perioada târgurilor /festivalurilor de tradiţii şi obiceiuri organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani şi la activităţi edilitar gospodăreşti în cadrul Spitalului Judeţean „ Mavromati” Botoşani.
Atrage atenţia fiecărui inculpat că neîndeplinirea, cu rea - credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite în sarcină-i atrage revocarea executării pedepsei sub supraveghere”, mai arată magistrații botoșăneni.
Pe lângă faptul că sunt buni de muncă, instanța a mai dispus  confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a echivalentului în lei a sumei de câte 1.500 Euro, dar și câte 1.100 de lei pentru cheltuieli judiciare. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40537:Închisoare cu suspendare pentru un botoșănean și partenera lui după ce au traficat minori ]]