Pe urmele primarului: Idei de milioane euro lansate cu oficiali, lux, cocktail GALERIE FOTO

 

Într-un ambient extrem de select şi cu o audienţă asemenea, primarul urbei noastre, vizibil emoţionat, a spart  gheaţa forumurilor organizate sub egida „City Invest” la iniţiativa Institutului de Politici Publice (IPP), în acest an, la Hotel Intercontinental din Bucureşti. Şi asta după ce organizatorii au anunţat o continuare a acestei acţiuni, care ar urma să crească de la o ediţie la alta.


Oraşul promovat cu suveniruri

Locaţia aleasă a fost una elegantă, invitaţii, de la ambasadori la diplomaţi, primari, oameni de afaceri, bancheri sau directori de companii, fiind întâmpinaţi cu muzică clasică în surdină, un bufet suedez cu băuturi şi diverse gustări alese şi… un suvenir din oraşul din nord-estul ţării.
Echipa de la Primăria Botoşani nu a venit cu mâna goală şi a adus pentru fiecare participant la forum câte o plasă având inscripţionată stema Botoşaniului în care au pus câte un album al oraşului, dar şi CD-uri cu viaţa culturală sau oportunităţi de afaceri. De altfel, implicarea Botoşaniului în acest eveniment a fost intens apreciată de organizatorii de la IPP.


Edilul Sucevei a zis pas la Areal

A fost invitat să urce pe scenă pentru a-şi face publice o parte dintre proiectele cu care ar urma să „defileze” în cea de-a doua jumătate de mandat, primarul de Botoşani,Ovidiu Portariuc. Scopul acţiunii a fost acela de a prezenta strategiile Arealului Botoşani – Suceava, însă omologul din municipalitatea judeţului vecin a spus pas acestui eveniment. Şi-a trimis însă o „voce” în persoana unui director din Primărie şi anume Dan Dura, directorul Direcţiei de Dezvoltare.
Revenind la Botoşani, Ovidiu Portariuc a cuvântat timp de 20 de minute, fiind ajutat de privirile încurajatoare ale echipei sale şi de slide-uri din prezentarea în power point, atent urmărite de audienţă.
Botoşaniul fiind atins, fie pe cale aeriană, cel mai apropiat aeroport fiind la Suceav,a la aproximativ 30 de km de municipiul Botoşani. Aeroportul de la Iaşi se află la aproximativ 137 de km”, a fost partea de început a intervenţiei edilului moldovean, care a ţinut să (re)amintească celor prezenţi locaţia Botoşaniului.
Mai departe, Ovidiu Portariuc a înşirat principalele proiecte care ar urma să fie implementate pe plan local odată cu deschiderea noilor axe de finanţare din exerciţiul financiar 2014 – 2020.
[[banner]]

Să curgă zeci, sute de milioane euro

Printre acestea se regăsesc planuri de dezvoltare precum: amenajarea zonelor din jurul blocurilor cu spaţii verzi, locuri de joacă, modernizarea aleilor pietonale şi ale parcărilor. Investiţia totală s-ar ridica la suma de 80 de milioane de euro prin contribuţia financiară a municipalităţii, din bugetul local, dar şi cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR).
Un alt proiect îndrăzneţ prezentat în capitală de edilul şef de la Primăriei Botoşani priveşte reabilitarea a circa 15 km de linii de tramvai, amenajarea de noi refugii, rampe de acces, spaţii verz şi achiziţia a 10 tramvaie noi. Planul, din punct de vedere financiar, se ridică undeva la 20 de milioane de euro, fondurile fiind de asemenea căutate la POR.
Nu a fost uitată modernizarea căii ferate Vereşti - Botoşani, amenajarea de noi staţii, cu sistem de ticketing electronic şi achiziţionarea de material rulant ecologic, totul fiind posibil cu suma de 180 de milioane de euro, sursa financiară vizată fiind POS TRANS 2021 – 2027, plus fonduri de la bugetul de stat.

Reclamă la Electro-Alfa şi Rapsodia Conf

După expunerea acestor proiecte extrem de îndrăzneţe şi care ar implica sute de milioane de euro atrase în Botoşani primarul a concluzionat ca fiind benefică acţiunea organizată în capitală prin intermediul căreia România „face cunoştinţă” cu urbea din nordul ţării.
„Aşa cum am promis, în ideea scoaterii Botoşaniului din izolare, cred că era necesar un asemenea eveniment. Le mulţumesc celor de la IPP pentru că au fost alături de noi, am primit un feedback pozitiv şi am stabilit relaţii cu cei de la Ambasada Elveţiei, Italiei, Israelului. Există deja interes pe zona noastră pe anumite proiecte, sunt foarte curioşi când vor fi gata proiectele concrete pe care le-am prezentat”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc după conferinţă.
Au luat parte la acest eveniment simbolic şi mari patroni ai Botoşanilor, Electro-Alfa şi Rapsodia Conf, firmă condusă de sfătuitorul şi colegul de partid al primarului, Mihai Tincu, acestea fiind prezentate într-un clip video, pe un ecran gigant din Sala Ronda a Hotelului Intercontinental.
Forumul „City Invest” s-a terminat în jurul orei 18:00, când toţi cei prezenţi au fost invitaţi la un cocktail asezonat cu socializare şi schimbarea cărţilor de vizită. Primarul de Botoşani a menţionat că ar fi avut parte deja de primele oportunităţi de investiţii pentru oraşul considerat ca fiind „cel mai sărăcăcios” din România.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE:
Ovidiu Portariuc şi Gheorghe Ciubotaru la Intercontinental în faţa ambasadorilor pentru Arealul Botoşani – Suceava – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Primarul la Inter: Stadion de 50 milioane E cu parcare subterană – AFLĂ alte proiecte