Pe drumul cel bun: Este GATA reproiectarea pentru Teatrul Mihai Eminescu - FOTOGALERIE

Arhitectul contractat de Primărie și-a finalizat treaba și a efectuat o nouă proiectare pentru clădirea Teatrului Mihai Eminescu în care sunt incluse și lucrările de consolidare.

 

Documentația actuală va fi depusă la Compania Națională de Investiții (CNI) în speranța unei finanțări parțiale, fie doar pentru consolidare, fie pentru restul de lucrări de reabilitare.

 

„În momentul în care discutăm, un moment deosebit de bun, vedem încheiată și reproiectarea clădirii teatrului, ceea ce înseamnă depășirea, în sfârșit a unei etape care ne împiedica, aceea de a putea prezenta la CNI un DALI, un proiect de consolidare a teatrului și poate din acest moment să scoatem din impas lucrările de reabilitare a teatrului”,

Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu

 

Partea de consolidare a fost estimată undeva la 8 milioane de lei, în timp ce, o sumă de 22 de milioane de lei este prognozată pentru restul de lucrări.

 

”Este puțin probabil ca toată finanțarea să vină dinspre alte surse, în întregul ei”, concluzionează directorul teatrului.

 

Clădirea, conform noului proiect față de varianta inițială va avea o sală de spectacole cu 410 locuri în loc de 380, cu un tip de sală fără amfiteatru.

 

„Clădirea o să aibă un acoperiș în toată regula, instalații electrice, sanitare, de sunet, de lumină, aprobări de la ISU, o sală cu un anume comfort, să păstrăm și noi ritmul. Și alte teatre din Moldova, chiar mai mici au fost reabilitate. Nu este o aventură pe care ne-am propus-o doar noi la Botoșani ca un moft”,

Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu

 

În proiectul actual vor exista săli de repetiție, de spectacole, muzeu, atelier sau garderobe. Pentru ultimul etaj se iau în calcul inclusiv amenajarea unor camere pentru regizori, la momentul actual, instituția suportând cheltuielile cu cazarea la hotel.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store