Pavel Bartoș la Botoșani: Ramon a activat un public care de 10-15 ani nu a mai fost la film / Jesus del Cerro a spus: ”O facem pentru Bogdan!”

Cum a reușit ”Ramon” să umple sălile de cinema în toată România și să vândă toate biletele în doar trei zile la Botoșani? 

 

Pavel Bartoș ne mărturisește: avem nevoie de oameni ca Ramon pentru că trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple care ne țin în viață. Nu este ușor, pentru că trăim într-o societate care ne ”modelează” după propriu-i chip, pentru că ne lipsește curajul de a fi noi înșine. Asta avem a învăța de la Ramon, personajul pe care nu ai cum să nu îl iubești chiar din primul cadru al filmului regizat de Jesús del Cerro, film în care îl regăsim și pe actorul botoșănean Bogdan Horga.

 

După proiecția filmului ”Ramon” la Suceava, actorii Pavel Bartoș și Bogdan Horga ajung la Botoșani. Este 7 martie, a doua zi este programată proiecția specială la Cinematograful Unirea. Pavel Bartoș prinde grăbit telefonul și se retrage câţiva metri, la o masă goală. E musai să îşi sune fetele...

 

”Te iubesc, te iubesc și mi-e tare dor de tine!” Cuvintele se rostogolesc pe șoptite, telefonul înghite flămând emoția actorului și, preț de câteva minute, Pavel Bartoș este în singurul rol din viață pe care nu îl joacă, ci îl trăiește: este tată de fete. Trei fete. Cu Sofia, cea mică, recunoaște că are o legătură mai ”specială”, împreună-pandemia le-a dat răgaz, i-a lipit sufletește.

 

Fie că se află în culisele deschise de la ”Românii au talent” sau pe platourile de filmare pentru marele ecran, Pavel Bartoș generează o energie optimistă pe care nu o pitește după false insigne eroic-personificatoare sau alte vedetisme care inflamează astăzi spațiul public. Un bun simț pe care îl împarte cu generozitate oricui, o modestie care nu apelează la subterfugii pentru a rămâne cu orice preț în lumina reflectoarelor, dar mai ales o onestitate aproape proverbială. Așa este Pavel Bartoș, omul-bun-al-filmului-românesc, chiar și atunci când ”joacă” fără scenariu, în propria viață.

 

 


(Pavel Bartoș și Jesús del Cerro)

 

 

”Jesús m-a învățat să nu gândesc ieftin!”

 

-Filmul ”Ramon” aduce în primul rând o poveste bine scrisă, bine încadrată şi la fel de bine articulată, dar și cu actori foarte buni. Să nu uităm că odată cu acest film s-a născut şi un trio formidabil: Postelnicu-Farcaș-Horga.


-Da, este un trio formidabil în ”Ramon”! Și acesta este doar meritul lui Jesús del Cerro, regizorul filmului. Eu am avut mare încredere în Jesús. Și iată că, de trei ani de zile, visul meu a devenit și visul lui Jesús. A devenit și el co-producător și de la început ne-am propus un lucru foarte clar: nu vom face rabat de la calitate! Dacă tot este să facem un film, să căutăm resurse financiare - atât de greu în aceste vremuri teribile pe care le trăim: pandemie, conflict lângă graniță... - da, ne-a fost foarte greu, să pui la bătaie până și resurse proprii. Am învățat că e important ca toate departamentele să aibă un cap responsabil, pentru că acesta va aduna în jurul lui oameni foarte buni. Încet-încet au venit oameni care au mai lucrat la serialul ”Vlad”, în ”Miami Bici” sau ”Hawaii”, filme pe care Jesús del Cerro le-a realizat înainte. De la început mi-a spus: ”Pavel, este cea mai bună echipă pe care puteam să mi-o doresc!”


-Asta ține doar de exigența lui Jesús del Cerro ca regizor sau și de acele resurse / rezerve financiare?


-E clar că ține și de resurse! Dar tot de la el am învățat că întotdeauna vom găsi resursele financiare. Jesús m-a învățat să nu gândesc ieftin! Noi, românii, spunem: avem 100 de lei, gândim ca pentru 100 de lei. Jesús m-a învățat să gândesc ca și cum aș avea un buget de ”3 milioane de euro”. La un moment dat, tot glumeam cu asta, și el m-a întrebat: ”dar voi chiar aveți 3 milioane de euro”? Cum a fost și cu aeroportul. Noi dacă nu gândeam în mare, nu aveam Aeroportul Băneasa la dispoziție. Am zis: ne dorim un aeroport mare, o pistă mare, totul să fie ”grande”! Apoi un avion! Ce presupune asta? Aeroportul Băneasa! Ne-am dus acolo, am găsit o formulă de colaborare, de parteneriat... Dar dacă nu era Jesús nici nu aș fi îndrăznit să mă gândesc la toate acestea...


-Acesta este avantajul, nu-i așa, când lucrezi cu Jesús (Iisus)...


-Clar! (râde) M-am rugat la Doamne-Doamne să îmi dea un regizor bun. Și Doamne-Doamne a zis: Ți-l dau pe Jesús, mai mult de atât... Iarăși, este foarte important să nu crezi că tu le știi pe toate! Tot Jesús a spus, cu experiența lui: ”ne trebuie un director de casting foarte bun”.


-Și ați beneficiat de un director de casting foarte bun. Să îi așezăm și numele pe podium, pentru că merită: Domnica Cîrciumaru.


-Datorită unui casting foarte bun am ajuns ca în acest film să avem actorii potriviți și să avem două revelații, cel puțin extraordinare. Este vorba despre Bogdan Horga și Teona Stavarache. Restul confirmaseră, dacă vorbim despre Iulian Postelnicu, Bogdan Farcaș, Elvira Deatcu, Carmen Tănase... Da, am învățat foarte multe de la Jesús. Și ca producător, și ca om. Normal că nu a fost un film ieftin. Media pe platou era cam la 80-90 de oameni. Și să filmezi în atâtea locații... Două zile într-o podgorie, 12 zile în București, de noapte și de zi, în diferite locații. Nu este ușor să muți tabăra, baza... Am filmat la aeroport! Am convins o companie să ne aducă avionul pe pistă, l-a adus și l-a ținut acolo. Nu am putut să filmăm totul odată, protocolul este foarte strict în astfel de situații. Am filmat două nopți, a doua noapte nu am mai avut avionul, astfel încât, pentru secvența cu hoții de după avion, am adus doar roata avionului...

Dacă găsești oamenii potriviți, ești în stare de niște lucruri extraordinare. Chiar dacă doi ani de zile probabil că voi munci pe gratis la mulți. (râde)

 

 


(Iulian Postelnicu, Bogdan Farcaș și Bogdan Horga)

 

 

”Pentru mine, Bogdan Horga este o mare, mare descoperire”

 

-Doi ani de zile pentru o ”nebunie” care a durat cam 20 de zile?


-21 de zile. Și să nu uităm că fiecare zi de filmare costă enorm! Dar am avut o echipă extraordinară. Toți s-au mobilizat extraordinar de bine. Puteam scăpa de sub control dacă nu ne coordonam cum trebuie. Am găsit până la urmă toate resursele. Ca producător trebuie să te gândești până și la hârtia igienică. Am învățat că, la un film, unul dintre lucrurile cele mai importante este cateringul. Dacă nu ai mâncare bună, poți să îți întârzii sau să strici o zi de filmare. Dacă tehnicul, care stă zi de zi, începe să fie frustrat din cauza mâncării...


-A fost un casting cu o ”ofertă” generoasă? Sunt interesați actorii români să facă film?


-La casting am avut peste 300 de actori. Foarte mult a fost online, pentru că nu ne-am putut deplasa peste tot. Pentru mine, Bogdan Horga este o mare, mare descoperire. Descoperire în sensul cel bun. Da, în film e un pic diferit de teatru. În teatru poți să forțezi un rol, dar în film, dacă nu ești de acolo... Dacă ești un bun actor de teatru nu înseamnă că ești și un bun actor de film. Sunt alte tipuri de abordare. Plus că în film contează foarte mult chimia între actori.


-Dar ideea acestui trio - Postelnicu-Farcaș-Horga -  de unde a venit?


-Din scenariu. Prin acești trei prieteni am vrut să redăm și lumea lui Ramon. Vorbim despre acea simplitate, acea bunătate dintr-o lume nepretențioasă din care pornește Ramon.


-O lume care îl urmărește și la București, de care Ramon nu scapă, o poartă după el...


-Pare un film simplu, dar are niște mesaje foarte clare. Ramon este un om simplu. Poate și eu mă asemăn foarte mult cu acest om, așa sunt și eu: pornind de jos, dar când am crezut într-un vis al meu m-am dus până la capăt. Chiar dacă mulți îl văd ca un nebun... S-a și pus întrebarea: este un simplu om sau un super erou? Pentru că Ramon ajunge să schimbe oameni prin felul lui simplu de a fi. El nu își impune acest lucru, nu își propune asta, pur și simplu se întâmplă.     


-De aici și asocierea lui Ramon cu Forest Gump?


-Da, da. Are clar elemente din Forest Gump. Noi, neamul românesc, nu am avut un James Bond... Noi, românii, am avut întotdeauna oameni simpli, din popor, care au schimbat ceva.

 

 

 

 

”Mi-am propus să le aduc oamenilor bucuria de a trăi viața zi de zi”

 

-Cum s-a ajuns de la idee la film? Știm că nu toate ideile bune se transformă într-un produs bun, fie că vorbim despre film, carte sau altă formă artistică... 


-Eu aveam o idee, este adevărat! Aveam ideea personajului, a filmului. Dar ideea trebuie dezvoltată într-un mod profesionist. Și am avut noroc să dau de Anghel Damian, de Lia Bugnar, de Jesús del Cerro... Și toți am dezvoltat acest scenariu. La un film este foarte importantă povestea.


-Ne oprim din nou la personajul inocent, curat, la lumea din care el vine. Și ne întrebăm: în România mai există această lume rurală pură pe care Ramon ne-o arată în film? Nu este oare ceva idilic și atât?


-Cred că în fiecare dintre noi există o astfel de latură. Pe mine mă bucură reacția oamenilor, de pildă. Oameni care vin la acest film și pleacă fericiți, iar ei nici nu știu de ce simt așa... Nu știu să explice, dar spun: filmul m-a bucurat, mi-a redat pofta de viață, m-a întors la lucrurile simple. Și așa este: în viață, noi complicăm lucrurile. De ce le complicăm? Pentru că de prea multe ori ajungem să trăim în funcție de cei din jurul nostru. Pentru că social media ne schimbă atât de tare percepția asupra lumii, aproape ne schimbă percepția și despre noi înșine. Uităm cine suntem. Şi totuşi, toți îl avem pe Ramon în noi, dar ne este teamă să îl arătăm. Pentru că s-ar putea să fim judecați, s-ar putea să greșim și lumea să nu ne mai accepte... Avem teama de a nu fi judecați! Și ajungem să facem doar ce le place altora, nu ce ne place nouă. Contextul social ne deformează, din păcate. Nu pot să spun că la mine a fost neapărat un strigăt, dar mi-am propus să le aduc oamenilor bucuria de a trăi viața zi de zi. Nu doar de Paști sau de Crăciun. Când te trezești sănătos dimineața, lângă cei dragi ție, este cel mai important lucru.


-Ramon simplifică lucrurile sau se confruntă cu ele, le ține piept? Care este filosofia lui?


-Asta îți arată filmul: treci peste obstacole, peste niște preconcepții fenomenale. Mulți îl cred nebun pe Ramon, dar faptul că el crede, că se bucură... Viața este mult mai simplă, eu chiar cred în chestia asta, dar noi ajungem să o complicăm al naibii de tare.


-Cum a fost cu premiera la Botoșani? Un oraș care nu s-a aflat inițial pe lista proiecțiilor speciale?


-Premiera la Botoșani a fost în mare parte pentru Bogdan Horga. Asta a spus și Jesus: ”O facem pentru Bogdan!” Jur! El o merita într-un anume fel. Nu găseam contextul la început, dar Doamne-Doamne mi-a arătat. M-am uitat pe social media și am dat peste Cinema Unirea Botoșani. Citisem un istoric pe rețelele de socializare. Am sunat și am întrebat: e funcțional acest loc? Jur că așa a fost. Și i-am spus lui Jesus: Și dacă vor fi 50 de oameni, o facem pentru Bogdan. Normal că după cinci săptămâni de rulaj prin țară nu mai ai pretenția unor săli pline! Dar la fel de clar este că lumea vine pentru o proiecție de gală.


”Ramon” nu are pretenția să fie un film de Oscar, nu are pretenția să fie nici măcar un film de Gopo, Bafta şi toate alea, e doar un film care vrea să bucure. Or cel mai greu în ziua de azi este să faci un astfel de film, care să bucure.


-Bogdan Horga recunoaște că a avut surpriza să constate că întinderea rolului său în film a fost mai mare decât se aștepta...


-Partea frumoasă este că Bogdan Horga și ceilalți doi actori (Ilie Postelnicu și Bogdan Farcaș) nu au filmat atât de mult pe cât apar în film... Pentru că aici este ideea de cum gândește regizorul toată această lume. Actorul se gândește doar la rolul lui, dar regizorul are în cap toate rolurile. Eu mi-am schimbat mult optica după experiența ca producător, acum sunt mult mai disciplinat ca actor, mai cuminte. A fi producător în ziua de astăzi este una dintre cele mai grele meserii...

 

 

 

 

”Ramon a activat un public care de 10-15 ani nu a mai fost la film”

 

-”Ramon” a intrat în cinematografe după ce publicul românesc a văzut ”Teambuilding” sau ”Taximetriștii” sau ”Mirciulică”, și vorbim aici de trei dintre producțiile care au înregistrat succese aproape istorice pentru filmul românesc.


-Eu mă bucur că toate aceste filme, de la ”Teambuilding” la ”Mirciulică”, au readus publicul în cinematografe. Revenirea la cinema era cea mai proastă. Dacă la teatru, după pandemie, era undeva la 70-80%, la concerte 60-70%, în cinematografe era de 35%. Foarte greu! Publicul care vine acum din abundență la cinematograf se va îndrepta și către filmul de autor. Acest aflux este benefic pentru întreaga industrie cinematografică românească.


-Iată că cinematograful deschide ușa și publicului care nu va merge niciodată la ”Teambuilding”, de pildă... Un public în care încadrăm și bunicii, copiii, și care se simțea cumva abandonat.


-Trebuie să recunosc că am avut mult public venit de la ”Teambuilding”, acel public, de exemplu, care se uită doar pe YouTube. Veneau în sală, prima dată îi vedeam cum stau pe telefon, dar apoi îi prindea povestea. Ieșeau de acolo și nu știau să spună că i-a emoționat povestea... ”A fost cel mai bun film românesc pe care l-am văzut!”, spuneau. Dar ei nu asta voiau să spună! Ci că erau emoționați. Mi-aș dori ca cei tineri să recunoască atunci când îi emoționează o poveste. Managerii de cinematografe din țară mi-au spus că ”Ramon” a activat un public care de 10-15 ani nu a mai fost la film. Bunici, părinți, copii... Toți în aceeași sală. Uite, și acum ”mi se face pielea Andra”. (râde) Reacțiilor lor erau fenomenale. Lumea aplaudă la final. Înseamnă că a fost o aterizare bună.

Bucuria nu poate fi cumpărată. Faptul că lumea revine în sală după cinci săptămâni este un mare lucru. Aș fi ipocrit să spun că nu îmi doream asta. În cinematografe mai este loc. Am avut un turneu de promovare de 23 de orașe, nimeni nu a mai reușit asta în România. Dar bucuria oamenilor a fost fantastică, au apreciat...

 

 

 

 

”Botoșaniul a fost un miracol!”

 

-Și s-a întâmplat și la Botoșani...


-Botoșaniul a fost un miracol! Am anunțat cu mai puțin de o săptămână înainte proiecția, am avut încredere în Viorel Hrițcu și s-a întâmplat acest mic miracol. După cinci săptămâni de când rulează în țară, iată, la Botoșani s-au vândut deja de câteva zile toate biletele.


-Să dăm Cezarului ce este al Cezarului: numele Pavel Bartoș vinde, ”trage” filmul după el!


-Mulțumesc, acesta este un compliment pe care îl accept cu mare drag, pentru că am nevoie, mă hrănesc și eu cu astfel de complimente. De asta nu am renunțat la teatru și am încercat ca popularitatea câștigată în televiziune - recunosc că datorită formatelor ”Românii au talent”, ”Vocea României” sau serialul în care am jucat am căpătat popularitatea necesară – am transferat-o și în teatru. Am făcut foarte mult teatru, în fiecare an am avut cel puțin două premiere. Dar am transferat din această popularitate și m-am bucurat tot timpul că s-au umplut sălile și la teatru.


-Despre Pavel Bartoș se spune adesea: este un om iubit, este un om bun, este omenos. Iată că se transferă nu doar statutul de vedetă sau popularitatea, ci și alte valori.


-Eu cred că ține de fiecare în parte. Eu am avut mare noroc cu familia. Tot succesul acesta a venit la mine la o vârstă la care eram foarte responsabil. Una este să vină succesul la 20 de ani, alta să vină la 30 și... Ești deja un om cu responsabilități, viața ta este în funcție de copiii tăi, e relaționată la ceva valabil, la ceva foarte real. Deși eu niciodată nu m-am raportat la valorile acestea materiale. Vin dintr-o familie cu copii mulți, de asta am și tânjit după o familie.


-”Mare” ce înseamnă, câți copii au fost în familia Bartoș din Miercurea Ciuc?


-Patru copii, eu am fost cel mai mare. Tot timpul am avut grijă de ceilalți frați. De multe ori, când eram copil, voiam să merg la joacă, dar trebuia să am grijă de cei mici. Dar toată treaba asta m-a ținut cu picioarele pe pământ. Am învățat de la oamenii din jurul meu că, dacă faci o chestie doar cu gândul la bani, atunci vei face cele mai mari gafe. Bunicul mi-a spus mereu: ”Pavele, casa să nu ți-o faci pentru musafiri, ci în primul rând pentru tine, să îți placă ție. Dacă îți place ție va plăcea tuturor”. Așa este și în meserie. Desigur, acum având maturitatea necesară îmi este mai ușor. Nu întotdeauna am gândit așa, am făcut greșeli, dar am și învățat mult din ele. Am fost o generație care auzea mereu:  ”nu fă aia, nu fă ailaltă, nu mă fă de râs, nu fă nimic!” Eu copiilor mei le spun: ”încercați!”. Viața este din bune și rele, iar fapta ta are o consecință: bună sau rea. Fii conștient de ea!