Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au marcat, astăzi, 85 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România.
Alături, la acest moment festiv, le-au fost: prefectul judeţului, Dan Constantin Șlincu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleți, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ, medicul coordonator șef al UPU – SMURD, dr. Petre Rădăuceanu și personalul care deservește autospeciala TIM – SMURD.
În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 85 de ani de la aprobarea prin Decretul Regal nr. 468 a „Regulamentului de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor pompieri din faţa sediului I.S.U. Botoşani şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi. Totodată, au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, un ofițer şi trei subofiţeri, respectiv: la gradul de căpitan, Andrei Ovidiu Burlacu și la gradul de plutonier adjutant, Costache Postavariu, Marius Constantin Șobîrneț și Ioan Tudose.
Cu această ocazie s-a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, subunităţile de intervenţie ale ISU Botoşani fiind vizitate de zeci de botoşăneni.
Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au prezentat musafirilor tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului, modul de utilizare a acesteia pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, precum şi sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, oferindu-le, totodată, materiale informative.