Patronul Elsaco - pe ultima sută de metri pentru una dintre cele mai mari afaceri

 

Primăria Brăila încearcă să concesioneze sistemul de producere şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către un nou operator. Primarul Aurel Simionescu a declarat că până în prezent au existat deja două tentative de organizare a unor licitaţii în privinţa concesionării CET-ului, însă acestea au eşuat din cauza prezentării unui singur participant la fiecare procedură.

Valeriu Iftime patron Elsaco

Elsaco vrea să preia CET Brăila

Compania care a dorit să preia sistemul centralizat al municipiului este nimeni alta decât Elsaco Electronic. Etapa a treia este acum aceea a negocierilor şi patronul firmei de la Botoşani a dat asigurări că va participa. Acesta doreşte să preia în concesiune serviciul, adică activele Primăriei, care înseamnă puncte termice, reţele. Practic, este vorba de exploatarea propriu-zisă, care va fi făcută de o societate privată ce va plăti o redevenţă Consiliului Local Brăila. „Noi am avut acolo mai multe lucrări de-a lungul timpului, dar n-are nici o legătură una cu alta, una-i una, alta-i alta, licitaţia de concesiune este pentru operare, nu pentru execuţie de lucrări. Chestia este că trebuie să ai o soluţie pe care să o propui acolo şi noi avem tot felul de soluţii de a revitaliza termoficarea. Ei au o mare problemă de clienţi, că au mai rămas 4.000 din 38.000 – 40.000”, ne-a declarat Valeriu Iftime.

"Toate CET-urile din lumea asta produc bani"

Deşi mai toate CET-urile din România sunt veritabile „găuri negre”, conducătorul de la Elsaco Electronic este convins că poate rentabiliza CET Brăila. În opinia acestuia toate CET-urile reprezintă o bună afacere, problema fiind una de management şi de legislaţie naţională. „Toate CET-urile din lumea asta produc bani şi dau redevenţă comunităţilor locale, nici un CET de pe lumea asta, în afară de România, nu este subvenţionat, toate centralele astea din lumea serioasă sunt profitabile. Problema este de modernizare a sistemului şi de aducere la nişte parametri tehnici actuali, care înseamnă automatizări, sisteme de transport, exact ce se face la Botoşani, după care o luptă şi o educaţie cu clienţii să înţeleagă că este energia cea mai ieftină”, a mai afirmat Valeriu Iftime.

Se luptă cu francezii

Primarul de Bărila a confirmat că următoarea procedură va fi negocierea directă cu cei interesaţi, la care numărul acestora nu va mai avea importanţă. Potrivit acestuia, există scrisori de intenţie din partea mai multor societăţi interesate de concesionarea CET, printre acestea aflându-se şi firma franceză Dalkia, care a preluat serviciile de încălzire în sistem centralizat la Ploieşti şi Iaşi. „Se va trece la procedura următoare, care înseamnă negociere cu cei care eventual sunt interesaţi. Şi atunci poate fi numai unul singur, nu se mai pune problema câţi sunt. Firma care a depus documentaţia este din România, dar şi-au manifestat interesul şi cei de la Dalkia şi unii din Botoşani, unii din Bucureşti, dar eu nu pot să merg pe o scrisoare care spune suntem şi noi interesaţi. Întrebarea este dacă firmele respective vor veni la negociere. Probabil că va fi interesat şi cel care furnizează gazul, până la urmă au fost împreună atâţia ani, dar nu pot să spun acum cu certitudine”, a declarat Aurel Simionescu, primarul Brăilei. Patronul de la Elsaco este convins că după liberalizarea preţului la gaz şi pentru consumatorii casnici CET-urile vor intra în competiţie directă cu posesorii centralelor de apartament deoarece diferenţa actuală de preţ nu va mai exista.
CITEŞTE ŞI:
 Elsaco în şocuri financiare, Iftime : Serios că nu mai pot. Pe cuvântul meu!

CET Braila
CITEŞTE ŞI:
 Un om de afaceri aşteaptă 6 milioane euro de la Primăria Botoşani