Măsuri legislative importante pentru operatorii economici de la Botoșani, dar și pentru persoanele fizice.
Începând cu data de 25 august 2018 a intrat în vigoare Legea 203 privitoare la măsurile de eficientizare a achitării sancțiunilor contravenționale, aplicată de agenți constatatori, printre care și Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.
Cea mai importantă reglementare pentru operatorii economici este posibilitatea achitării în 15 zile de la data primirii procesului verbal a jumătate din minimul amenzii primită, față de 48 de ore cât era înainte.
„Noi avem și acte normative sau hotărâri prin care nu era specificată posibilitatea operatorului economic să plătească jumătate din minim. Adică plătea integral, cât se aplica la momentul respectiv. De exemplu, pe HG privind evidența gestiunii deșeurilor, am avut inclusiv anul acesta sancțiuni aplicate, s-a plătit integral”,
Cristina Kashyap, comisar șef CJGM
De asemenea, în ceea ce privește sancțiunile aplicate pe legislația privind fondul de mediu, din nou, operatorii economici nu aveau posibilitatea achitării amenzii la jumătate din minim.
Iar la Botoșani, au fost entități afectate.
„În prima parte a anului am aplicat foarte multe sancțiuni și s-a plătit integral. Iar începând din 25 august au posibilitatea să plătească jumătate din minimul amenzii”,
Cristina Kashyap, comisar șef CJGM
27 de procese verbale
au fost încheiate anul acesta de Garda de Mediu, dintre acestea în jur de 20 fiind pe legislația privind fondul de mediu.
Amenzile variază între 1.000 și 5.000 de lei, în funcție de gravitatea abaterilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL: