Păţania unui botoşănean: Dosar penal pentru o remorcă - FOTO

Un vehicul cu remorcă i-a adus probleme grave unui bărbat în vârstă de 32 de ani.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Dersca, un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor şi o remorcă, condus de cetăţeanul P.I., în vârstă de 32 de ani. 

 

În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit faptul că remorca nu este înregistrată.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store