Prin încercări către Nașterea în Hristos
Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cuprinde pe toţi, prieteni şi vrăjmaşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul:
„Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”.
† Tofan, prin harul lui Dumnezeu, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt.(Matei 2, 18)
Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos-Domnul,
Ne-a învrednicit Dumnezeu să întâmpinăm şi anul acesta slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare dată, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copii ipână la cei în vârstă, cu toţii suntem cuprinşi de taina cea negrăită a Întrupării, încercând a o trăi fiecare după putere: înălţând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regăsindu-ne în jurul mesei şi a căldurii căminului, revărsând puţină alinare asupra celor sărmani sau aflaţi în suferinţă, ducând mai departe tradiţia strămoşească a colindatului.
Cu adevărat, contemplăm astăzi
„Taina străină şi preaslăvită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu”. Dumnezeu S-a coborât printre oameni din multa Sa iubire pentru ei. „
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”[2]
Aşadar, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste neţărmurită faţă de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slăbiciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre părtăşia cu Dumnezeu, calea spre viaţa veşnică şi nestricăcioasă, pe care o am pierdut-o prin căderea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Naşterii lui Hristos; de aici bucuria creştinilor de-a lungul veacurilor; de aici şi bucuria noastră, a celor de astăzi.
Dreptmăritori creştini, iubiţi şi iubitori de Hristos,
Născându-Se Hristos, îngerii cerului şi o parte dintre oameni s-au bucurat. Îngerii lăudau pe Dumnezeu, zicând:
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”[3]. „Ca temelie a păcii şi a bunei voiri între oameni, spune Părintele Dumitru Stăniloae
, a fost văzută de îngeri însăşi Naşterea Domnului. Şi mărturia aceasta a îngerilor a fost vestită oamenilor. Căci în noaptea Naşterii s-a văzut oaste mare cerească lăudând pe Dumnezeu, pentru această temelie a păcii între oameni, pusă de Dumnezeu prin Naşterea Fiului Său ca om, ca Frate al oamenilor, ceea ce a întărit frăţia între ei.”[4] Magii cei înţelepţi şi păstorii cei curaţi la suflet s-au alăturat îngerilor şi au trăit ei înşişi bucuria Naşterii lui Hristos.
Cei lipsiţi de înţelepciunea dumnezeiască şi murdari la suflet nu s-au bucurat însă de aceasta. Dimpotrivă, i-au fost chiar vrăjmaşi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune:
„Hristos, chiar de la început, a fost întâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întâmplat aceasta chiar de când era în faşă!”[5]. Aflând de Naşterea lui Mesia,
„regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el”[6]. În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Pentru a scăpa de prigoană, Sfânta Fecioară Maria, bătrânul Iosif şi Pruncul Iisus se refugiază în Egipt, înfruntând greutăţile unei călătorii obositoare şi plină de primejdii.
Bucuria trăirii credinţei şi suferinţa pricinuită de potrivnicii acesteia, mărturisirea adevărului şi lupta împotriva acestuia s-au împletit de-a lungul istoriei Bisericii creştine. Mântuitorul Însuşi i-a prevenit pe ucenicii Săi:
„Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi”[7].
Începând cu persecutarea din primele trei veacuri a celor ce credeau în Hristos şi până la cruda prigoană îndreptată, în mod special, împotriva Bisericii Ortodoxe în veacul XX, credinţa creştină s-a confruntat cu o vrăjmăşie continuă.
Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creştinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Ne gândim, în primul rând, la fraţii noştri creştini ortodocşi din Siria care au trăit anul acesta, 2013 de la Naşterea lui Hristos, groaza unei prigoane tot atât de sângeroase ca cele de pe vremea lui Diocleţian sau Stalin. În ţara în care, spune Scriptura, pentru prima dată
„ucenicii (lui Hristos) s-au numit creştini”[8], în teritorii unde se mai vorbeşte încă limba Mântuitorului, limba aramaică, în acest leagăn al creştinătăţii, sute şi mii de creştini au fost ucişi, multe tinere creştine au fost batjocorite, doi arhierei ortodocşi au fost răpiţi, 46 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse. Dacă adăugăm la acestea, violenţa similară îndreptată asupra altor creştini din Siriasau asupra celor din Egipt şi alte ţări africane şi asiatice, vedem amploarea furtunii dezlănţuite asupra unei părţi a lumii creştine. Şi aceasta se petrece în anul 2013.
Iubiţi credincioşi,
În viaţa omenirii au fost momente de cer senin şi momente de furtună. Şi precum în trecut aşa şi astăzi, creştinătatea este chemată în orice situaţie să fie în stare de veghe.
„Fiţi treji!”, ne spune Scriptura[9];
„Deşteaptă-te, române”, îndeamnă imnul naţional. Starea de veghe, de priveghere şi atitudinea de deşteptare continuă şi curaj mărturisitor definesc viaţa creştinului adevărat.
„În lume necazuri veţi avea”, ne avertizează Hristos Domnul. Şi tot El ne spune:
„dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”[10]. Domnul Hristos ne face părtaşi acestei biruinţe şi pe noi fraţii Săi, căci Hristos,
„făcându-se Frate cu noi, noi toţi devenim fii ai Tatălui ceresc împreună cu El şi fraţi între noi”[11].
Ca fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc avem încredinţarea că Fratele nostru mai mare, Hristos Domnul, iubirea Tatălui şi adumbrirea Duhului Sfânt nu ne vor părăsi.
„Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”[12], zice Domnul. Pentru aceea, în ceas de întristare, sau de prigoană manifestată într-o formă sau alta, să zicem:
„Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu (...)? Nădăjduieşte în Dumnezeu (...); mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu”[13] sau
„Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”[14].
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos,
Vieţuirea creştină în zilele noastre este pe cât de frumoasă şi dătătoare de bucurie, sens şi lumină, pe atât de dificilă. Este calea străbătută de Hristos de la Cruce la Înviere. Altă cale spre Înviere, adică spre pace şi bucurie în Duhul Sfânt, nu există în afară de răstignire şi trecere prin necazuri, ispite şi adesea persecuţii. De ce aceasta? Ne răspunde Sfântul Ioan Evanghelistul: Hristos
„Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi”[15], adică pentru toţi, inclusiv pentru cei ce ne urăsc, ne doresc răul sau ne prigonesc. Aceasta este împlinirea poruncii lui Hristos:
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi”[16]. „Chemând pe toţi – spune Părintele Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul – spre a păzi porunca lui Hristos: «iubiţi pe vrăjmaşii voştri», Biserica se aşază între toate puterile ce se duşmănesc între ele, iar mânia de care sunt pline acele puteri, întâlnind Biserica în calea sa, năvăleşte asupra ei. Biserica însă, înfăptuind lucrul lui Hristos pe pământ, adică mântuirea întregii lumi, conştient ia asupră-şi povara mâniei tuturor, precum şi Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. Şi dacă Hristos, în această lume a păcatului, a fost prigonit şi nevoit să sufere, atunci şi adevărata Biserică a lui Hristos va fi prigonită şi va suferi. Este legea duhovnicească a vieţii în Hristos, despre care a vorbit Însuşi Hristos şi Apostolii; iar dumnezeiescul Pavel a exprimat-o hotărât în astfel de cuvinte:
«toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (2 Timotei 3, 12). Nici propovăduirea Bisericii, care este acelaşi cuvânt:
«iubiţi-vă vrăjmaşii», nu încape în lume, şi de aceea lumea în toate veacurile a prigonit şi va prigoni adevărata Biserică”[17].
Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cuprinde pe toţi, prieteni şi vrăjmaşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul:
„Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”[18]. A iubi
„cu fapta şi cu adevărul” înseamnă: rugăciune neîncetată pentru toţi, în special pentru vrăjmaşi, fapta cea bună pentru cel aflat în nevoie, cunoaşterea şi trăirea adevărului de credinţă, propovăduirea Evangheliei lui Hristos celor care nu-L cunosc îndeajuns sau Îi sunt potrivnici, solidarizarea cu cei care suferă din cauza credinţei lor sau a nedreptăţilor de orice fel.
De aceea, în aceste zile sfinte de prăznuire a Naşterii Domnului, să ne îndreptăm inima în rugăciune către Dumnezeu pentru toţi cei care suferă din cauza credinţei lor în Siria şi în alte zone ale lumii. Din multul sau puţinul nostru material să facem parte celui în suferinţă aflat, mai aproape sau mai departe de noi. Să veghem ca adevărul de credinţă să fie propovăduit cu tărie, ca guvernanţii să cârmuiască treburile ţării inspirându-se din Scriptură, din tradiţiile sănătoase ale înaintaşilor şi din tot ceea ce e autentic românesc, european şi uman. Familia creştină, formată din bărbat, femeie şi pruncii lor, să fie apărată ca bunul cel mai de preţ, împreună cu credinţa şi valorile neamului.
Străduindu-ne să împlinim acestea, Hristos
„va lua chip în noi”[19] ca altădată trup din pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Împlinind, cu ajutorul lui Dumnezeu, cele rânduite de Biserică, ne vom bucura de pacea şi lumina Betleemului, vom înţelege
„taina minunată a unui Dumnezeu Care, cu toată mărirea Lui necuprinsă, Se coboară atât de mult, încât Se face purtătorul personal al simţămintelor noastre, al legăturilor noastre cu lumea şi cu semenii noştri, al specificului uman”[20].
Dumnezeu să ne cuprindă pe toţi în mila iubirii, iertării şi binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii:
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[21].
Vă îmbrăţişez pe toţi întru lumina şi bucuria Naşterii Domnului, dorindu-vă tuturor zile frumoase de praznic şi un An Nou bineplăcut Domnului cu sănătate în familie şi pace în lume.
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
CITEŞTE ŞI:
Sute de oameni la Sfântul Gheorghe cu prefect, şef CJ şi primar: FOTO&VIDEO
