Momente emoționante în captivitate: Lumina Sfântă a Învierii vine în camerele de detenție de la Penitenciarul Botoșani

Sărbătorile Pascale vin pentru toți botoșănenii, inclusiv pentru cei aflați în captivitate.

 

Pentru ca spiritul Sfintelor Sărbători de Paște să fie simțit şi de către cei aflați în detenție, Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Botoşani, organizează în această perioadă o serie de activităţi pentru a aduce bucurie şi căldură în sufletele persoanelor private de libertate.

 

În acest sens, joi, 50 de persoane condamnate au participat la conferința ”Învierea Domnului, Învierea noastră”, activitate susținută de preotul Gheorghe Grigoraș. În Săptămâna Patimilor, prin grija preotului capelan se oficiază slujbele Deniilor, cu accent pe Denia Prohodului din Vinerea Mare.

 

În noaptea de Înviere, un număr de aproximativ 100 de persoane condamnate vor participa la slujba oficiată la capela unității, celelalte persoane custodiate urmând să primească Lumina Sfântă a Învierii la camerele de deținere, urmată de împărţirea Paştilor.

 

Tot în această perioadă, s-a urmărit intensificarea demersurilor de mediere cu instituțiile de asistență socială în scopul menținerii relațiilor dintre părintele aflat în detenție și copilul/copiii acestuia. Astfel, șase persoane condamnate au avut posibilitatea să se bucure de prezența copiilor în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale.

 

Desfăşurarea activităţilor din această perioadă vin să susţină afectiv şi moral persoanele aflate în detenție şi nu în ultimul rând, să cultive spiritului şi valorile moral-creştine în rândul acestora, să faciliteze recuperarea psiho–comportamentală şi stimularea altruismului şi menţinerii contactelor cu familia şi comunitatea.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store