Passat „made in Lituania” luat în vizor de poliţişti: CE au descoperit oamenii legii la control - FOTOGALERIE

Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a dat-o în bâlbâieli în momentul în care a fost supus unui control al poliţiştilor de frontieră.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Serghei T., cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca VW Passat, înmatriculat în Lituania.

 

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză,  poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania, din data de 4 februarie 2018.

 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi. Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

download from google play download from apple store