Partidul lui Ţâbuleac se mişcă popular fără oameni de la Flutur: Nu reprezintă o ţintă

Obţinerea la finele lunii ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, a înregistrării Partidului Mişcarea Populară în registrul formaţiunilor politice din România a regăsit filiala de la Botoşani în plin proces de organizare. PMP are 40 de filiale în judeţ, ceea ce presupune că fiecare dintre acestea are minim 50 de membri într-un municipiu sau oraş, respectiv 30 într-o comună.

 


1.300 de membri înregistraţi în baza de date

Aceasta pentru că, pe toată perioada celor şase luni ,cât a durat înregistrarea partidului, s-a lucrat pentru constituirea de organizaţii.
„Noi nu am stat degeaba în acest interval pentru că am fost convinşi că la final soluţia va fi una favorabilă şi de aceea am construit”, ne-a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedinte PMP Botoşani.
Potrivit acestuia, s-au înregistrat deja în baza de date 1.300 de membri, însă procedura este una în plină desfăşurare, numărul real este mult mai mare, iar majoritatea nu au mai făcut politică.

"PDL nu prea mai este reprezentat de primarii care şi-au obţinut mandatele în 2012"

De altfel, preşedintele PMP Botoşani a ţinut să sublinieze că transferurile de parlamentari de la PDL efectuate la nivel central nu vor avea corespondenţă şi la Botoşani, unde PMP nu a făcut un scop în sine din a aduce în partid democrat-liberali.
„Nu ne-am propus să intrăm în divergenţe cu PDL, iar racolarea de membri de la PDL nu reprezintă o ţintă pentru noi. De altfel, s-a văzut că PDL nu prea mai este reprezentat de primarii care şi-au obţinut mandatele în 2012. Noi ne-am propus să atragem oameni noi, precum şi pe cei dezavantajaţi de actuala guvernare”, a afirmat Mihai Ţâbuleac.
Fostul prim-vicepreşedinte din acte al PDL Botoşani crede că democrat-liberalii nu şi-au revenit după eşecul usturător din 2012 şi că nu sunt capabili să coaguleze Dreapta în politica românească. În opinia liderului PMP Botoşani, tocmai acest lucru trebuie făcut în perioada actuală, anume reconstrucţia Dreptei în condiţiile în care PNL, care guvernează alături de PSD, nu ar mai reprezenta în opinia sa acest segment politic. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Mişcarea Populară are şi sediu, Ţâbuleac invită la luptă cu minciuna şi obrăznicia
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Miting PDL anti USL în Bucureşti, 150 de protestari din Botoşani