Partidele pot solicita copii ale listelor electorale la parlamentare

 

„În termen de 10 zile de la primirea listelor electorale permanente, cel mai tîrziu la data de 3 noiembrie 2012, primarul este obligat să pună la dispoziţia partidelor politice, a alianţelor politice şi a alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora copii (xerox) de pe listele electorale permanente este o prevedere din normativul privind modul de organizare a alegerilor parlamentare.
Acest aspect a fost de asemenea prezentat în cadrul şedinţei de instruire cu secretarii de primării care a avut loc joi, la Instituţia Prefectului. Prevederea a atras după sine o serie de nelămuriri din partea secretarului Primăriei Botoşani, Ioan Apostu cu privire la caracterul personal al datelor cuprinse în listele electorale. „Dorim să ştim dacă solicitanţii acestor copii trebuie să facă dovada că sunt operatori de date cu caracter personal”, a declarat Ioan Apostu care a primit un răspuns prompt din partea reprezentantului BEJ prezent „Va fi o problemă sigur, dacă din aceste liste ar trebui acoperit CNP-ul sau nu”, întrebare care va intra în atenţia Autorităţii Electorale Permanente de la nivel central. Astfel, cel târziu până la data de 25 octombrie 2012 structurile teritoriale ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date tipăresc şi pun la dispoziţia primarilor listele electorale permanente, în două exemplare. Actualizarea listelor electorale se realizează de către primarul unităţii administrativ teritoriale împreună cu serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Nebuloasa continuă însă şi la alegerile parlamentare din decembrie cu privire la numărul total al alegătorilor de la nivelul judeţului Botoşani. Astfel, dacă la alegerile locale din vara acestui an erau înregistraţi 365.594 de botoşăneni cu drept de vot, în decembrie numărul acestora a crescut la 366.566 de alegători. Ceea ce înseamnă, în mod paradoxal, un plus de 972 de persoane şi asta în condiţiile în care în vara acestui an, imediat după referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu au fost efectuate mai multe verificări la listele electorale fiind scoase persoanele decedate sau cele care au domiciliul în alte ţări. Acest aspect a făcut obiectul unei anchete efectuată de Botoşăneanul în cursul aprilie din acest an.
CITEŞTE:
 Haos sau fraudă de proporţii? 37.000 de botoşăneni făcuţi cu drept de vot „din pix”