Partidele de la Botoșani s-au subțiat la Ziua Armatei – GALERIE FOTO

Nici la ceremonialul de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, prezența participanților nu a fost una însemnată.

 

Cel puțin comparativ cu alte acțiuni similare.

 

Depun coroane reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, partidele politice, organizații neguvernamentale sau școli și chiar simpli cetățeni, însă nu există precedent pentru ultima categorie.

 

Pe plan politic, în general la microfon este strigat pentru depunerea coroanei partidul aflat la guvernământ, ca după o regulă nescrisă, dar respectată aproape cu sfințenie.

 

Și urmează avalanșa de membri de partid care parcă se întrec în prezență când se preling spre locul unde aduc omagii eroilor.

 

Astăzi însă, puțini au fost și cei de la PSD, dar și cei de la PNL. 9 la număr de fiecare parte. La fel cât a numărat grupul ALDE, un partid nou pe eșichierul politic, dar care se află la guvernare cu social democrații.