Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
Consorțiul din cadrul Platformei, create de Ambasadă cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord și a Asociației de IT Citizen Next, are drept miză principală sprijinirea și dezvoltarea de proiecte de cooperare internațională, bazate pe inițiative comune și coparticipare, precum și realizarea unui transfer de expertiză între profesioniștii de înaltă reputație profesională din diaspora română și mediile instituționale și profesionale din România.
În România, la acest proiect al Ambasadei au aderat Academia Română (16 Institute de cercetare din cadrul acesteia), Universitățile din București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, Brașov și Alba-Iulia, precum și de o serie de instituții centrale precum Ministerul Cercetării, Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni etc.
Participarea instituțiilor botoșănene la Platformă are drept obiectiv principal promovarea patrimoniului deținut prin construirea unor proiecte de promovare în Germania și România, precum și în alte spații ale mediului internațional, prin intermediul rețelelor profesionale inițiate în cadrul Platformei. Inițiativa acestui parteneriat are la bază o legătură specială, datorată prezenței lui Eminescu ca student al Universității Friedrich Wilhelm și ca secretar al Agenției Diplomatice Române în capitala germană, dar și valorilor de blazon ale lui Iorga, Luchian – ambii cu studii academice în spațiul german, respectiv, Berlin și Leipzig – și Enescu.
„Invitația de a adera la inițiativa acestei Platforme de cooperare, constituită în baza parteneriatelor extinse și consolidate, inițiate de Ambasada României la Berlin, ne onorează, fiind mai mult decât oportună și benefică pentru noi. Ea ne oferă un cadru excelent pentru susținerea și promovarea patrimoniului nostru cultural și creează, totodată, oportunitatea de a regândi și a redimensiona proiectele noastre prin colaborări noi în cadrul Platformei. Credem că am putea sprijini dezvoltarea rețelelor profesionale construite deja, antrenând specialiști din diverse domenii care au făcut dovada excelenței profesionale, am putea oferi sprijin, prin instituțiile noastre, în organizarea unor evenimente, am putea, în fine, crea proiecte noi, întemeiate, așa cum bine punctați, pe valoare, solidaritate și creativitate. În mandatul de președinte al Consiliului Județean îi voi acorda culturii importanța cuvenită, deoarece este datoria noastră să promovăm patrimoniul județului nostru, printre care se numără personalități de referință ale culturii române: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: