Propriii părinți l-au vândut unei familii din Canada când avea doar 3 luni. S-au ales cu 10 000 de dolari în schimbul său. O saltea s-a umplut cu bancnote, dar un copil a fost pierdut și viața a continuat ca după un târg la taraba cu pepeni. 

Educat într-o familie care nu i-a ascuns nimic, Brandon Simon s-a întors în România la 16 ani, hotărât să se facă fotbalist la FC Botoșani, aflată atunci în liga a 2-a.

N-a ieșit, dar Brandon nu s-a mulțumit doar cu o încercare. După ce a împlinit 22 de ani a revenit în România, tot pe banii lui, pentru a-și încerca norocul cu Dinamo, Chiajna și Timișoara, scrie Sport.ro. Acum lucrează peste Ocean cu puștii din penitenciare, însă se antrenează în fiecare zi pentru același vis: "Sunt gata să las tot și să merg undeva să joc fotbal profesionist. Sunt pregătit, cred că aș face lucruri extraordinare dacă aș ajunge într-o echipă cu care să mă pregătesc zi de zi!".

”Documentele din instanță au fost falsificate”

-Brandon, povestea ta de viață nu începe ca majoritatea celorlalte...

-Așa e! În '91 am fost vândut de familia mea din România unui cuplu din Canada în schimbul a 10 000 de dolari. Cât am fost mic, am jucat și fotbal, și hochei. La 14 ani deja eram la echipa locală de 18 ani. Faptul că am fost vândut din România m-a făcut să visez să mă întorc. Am vrut s-o fac la Botoșani, de unde erau ai mei. Așa că i-am contactat și mi-am aranjat transferul. Voiam să devin un idol acolo!

-Știi cum s-a întâmplat să fii vândut?

-Mi-a spus un prieten că exista o persoană care organiza astfel de lucruri. Exista și un intermediar. Nu știu cum o chema pe femeia care a vorbit cu ai mei. Poate Angela?! Nu știu! Ce știu e că mă aflam în spital, apoi tranzacția a fost aranjată și documentele din instanță au fost falsificate. Asta e ce am aflat.

”Voiam să joc la Botoșani. Era povestea mea de Hollywood”

-Cum ai dat de club? Cunoșteai pe cineva, erai în legătură cu cineva de la Botoșani?

-Le-am scris pe Yahoo Messenger! Au fost deschiși la idee și mult mai profesioniști decât cei de la Dinamo sau Chiajna, echipe cu care am avut legătură pe urmă. Voiam să joc la Botoșani. Era povestea mea de Hollywood. Am refuzat să joc pentru Canada când eram puști. Aveam sentimente pentru România, chiar dacă nu știam multe lucruri despre națiune.

-Ai reușit să-ți întâlnești părinții naturali sau măcar să iei legătură cu ei?

-Nu, până prin 2011. Mi-a scris un văr pe Facebook. Cât timp am stat la Botoșani, nu am cunoscut pe nimeni din familia mea. Vărul meu a răspuns unui mesaj pe care îl trimisesem cu 4 ani înainte. Am fost în contact cu câteva rude, frații mei credeau că sunt un alt copil despre care li s-a zis că a murit. Mama mea din Canada a vrut să-l adopte și pe acest băiat, Luis, dar nu s-a putut atunci. Am fost norocos că n-am murit într-un orfelinat sau că n-am ajuns la traficanții de organe. Am câștigat loteria! Din ce știu, mama mea naturală trăiește în Italia și le-a cerut celor din familie să nu mă caute. E căsătorită cu un alt bărbat, nu cu tatăl meu. Tata locuiește într-un sat. Mai vorbim. Discut cu verișorii mei și cu mătușa mea. Cu mama am vorbit o dată pe WhatsApp. Am pus câteva întrebări, dar nu mi-a răspuns. Am întrebat-o cum poți să vinzi un bebeluș și să trăiești apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

-Cum ai ajuns în România? Ți-a aranjat Botoșaniul deplasarea, erai plătit în vreun fel?

-Mi-am rezolvat eu totul, de la zboruri, la bilete de tren și ce mai era nevoie. Am mers acolo cu inima deschisă, eram mândru că pot să joc la Botoșani. Lucrasem de la 14 ani, așa că aveam niște bani strânși. Am stat jumătate de an, dar a trebuit să plec pentru că nu am găsit un liceu unde să pot învață în limba engleză.

Continuarea AICI

(Foto: Sport.ro)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: