Părinții cu copiii lor au ieșit în parc: I-au oprit polițiștii – FOTO

Vineri după amiază polițiștii și-au concentrat atenția pe copiii care se aflau în parc însoțiți de părinți. I-au oprit din joacă pentru câteva minute pentru a le explica o serie de reguli de care trebuie să țină seama pentru a nu fi loviți pe viitor, de vreo mașină.

 

Un copil de bicicletă sau pe role poate fi considerat un pericol în cazul în care, din neatenție țâșnește brusc pe o stradă cu trafic rutier.

Ca atare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au ieșit vineri după amiază în Parcul Mihai Eminescu pentru acțiunea de prevenire în care pot fi implicați copii. Și asta în condițiile în care doar în ultimele 30 de zile, cinci copii au fost victime ale unor evenimente rutiere după ce au traversat neregulamentar sau au fost lăsați nesupravegheați.

 

Iată câteva dintre sfaturile polițiștilor pentru copii:

- să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
- să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat; -să circule numai pe trotuare;
- să nu staţioneze pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul după altul;


- să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
- să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
- să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani.