Păreri de rău de la secretar de stat cu ferme comasate şi sisteme antigrindină

 

A vorbit celor prezenţi în sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ şi reprezentantul Guvernului, Valentin Şoneriu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii care a atins mai multe subiecte importante pentru judeţul Botoşani şi care ar fi în atenţia factorilor decizionali de la Bucureşti. Şoneriu a apreciat Botoşani ca fiind un judeţ cu foarte mare importanţă din punct de vedere agrar dar şi al alimentaţiei publice dat fiind faptul că multe firme locale joacă un rol important la nivel naţional pe piaţa alimentară.

Valentin Şoneriu a menţionat că a participat la prezentarea raportului comisiei prezidenţiale pe probleme de agricultură care a avut loc la Cotroceni unde au mai fost prezenţi, politicieni şi oameni din mediul economic, forme asociative şi în cadrul căreia s-au identificat o serie de probleme dar şi rezolvări ale acestora care se afla în actualul program de guvernare.
Vreau să fac o menţiune pe partea de comasări, avem o problemă reală având media fermei în România undeva la 3,5 hectare, acest lucru duce la o lipsă de competitivitate şi o îngreunare a fermierilor să aibă o putere reală. Interesul nostru este să găsim formule, o dată să ajutăm aceşti fermieri, de a veni cu o lege a fermei familiale cât şi cu diferite programe de creştere a competitivităţii”, a declarat Valentin Şoneriu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. În cadrul acestor programe ar putea fi înfiinţate centre de colectare a produselor, depozite în vederea scurtării lanţului între agricultor şi consumatorul final.
De asemenea, un alt obiectiv important l-ar constitui fondurile europene din perioada 2014 – 2020 pe care Guvernul se focusează dat fiind faptul că în precedenta sesiune de proiecte 2007 – 2013 lucrurile au fost luate din mers, nefiind posibilă absorbţia la capacitată maximă a fondurilor europene.
Ştiu că e o problemă foarte mare şi a fost în ultimele două luni de zile partea de grindină, la nivelul judeţului Botoşani din păcate sunt nişte etape la nivel naţional, la Botoşani strategia naţională antigrindină prevăzută în HG 57/2010, de abia anul acesta s-a început stadiul de studii de fezabilitate şi abia anul viitor să găsim o formulă ca împreună cu centrul de la Iaşi să acoperim şi zona Botoşani. O să existe oricum demersuri făcute şi de CJ Botoşani pe subiectul antigrindină”, a mai spus oficialul ministerial. Valentin Şoneriu a mai menţionat că se va încerca intermedierea unor întâlniri cu factori decizionali pentru ca şi la Botoşani să existe sisteme antigrindină.
CITEŞTE:
 Ţurcanu, apel la respect pentru ţărani, agricultură şi satul românesc