PĂRERE: Orașul Botoșani stinge și aprinde lumina când nu trebuie

Iar problema a fost adusă atenției Legislativului local de unul dintre consilierii aleși de botoșăneni pentru a le reprezenta interesele. 

 

Eugen Țurcanu de la PNL a fost cel care a atras atenția asupra modului în care se aprinde sau se stinge iluminatul public stradal din municipiul Botoșani. 

„Am remarcat că tot timpul suntem cumva defazați în ceea ce privește aprinderea și stingerea lămpilor din municipiu, tot se invocă mereu că peste o săptămână sau două, cred că ar trebui să vorbim cu cei de la firma care reglează intensitatea iluminatului să își modifice acești timpi, chiar săptămânal pentru a încerca la miile de corpuri de iluminat care sunt în oraș să le aprindem și să le stingem la timp”,

Eugen Țurcanu, consilier PNL

 

El a mai arătat că dacă nu ar fi decalaje la aprinderea sau stingerea luminilor din oraș, s-ar putea face economie la bugetul local. 

 

Explicațiile pe acest subiect au fost oferite pe loc. 

„Sistemul de aprindere și stingere a iluminatului public din municipiul Botoșani se face în mod automat, această problemă s-a mai discutat în Consiliul Local. Sunt acționate automat în baza unor ceasuri care sunt programate în funcție de răsăritul și apusul soarelui, în fiecare zi”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Factorul uman nu poate interveni la sistemul de aprindere sau stingere a iluminatului public stradal care se corectează în timp. (Sursa foto: Dor de Botoşani)

 
download from google play download from apple store