Parcările din municipiu plătite prin SMS – VEZI cum

 

Municipalitatea intenţionează să implementeze un sistem alternativ de plată al locurilor de parcare din astfel de locaţii unde este perceput un tarif. Astfel, în cazul persoanelor care nu au fise la îndemână sau sunt reţinuţi cu treburi prin oraş şi nu ajung la parcomat pentru prelungirea duratei de staţionare, va fi implementat sistemul de plată prin SMS.
Metoda ar urma să fie utilizată până la finele anului în curs, iar persoanele care vor opta pentru acest sistem de plată vor introduce în mesajul telefonic numărul de înmatriculare al maşinii şi durata de staţionare, plata urmând a fi reţinută din factura telefonică sau din creditul încărcat în cazul cartelelor prepay. Mai mult cu câteva minute înaintea expirării perioadei de staţionare, şoferul va fi înştiinţat tot prin SMS despre faptul că trebuie să prelungească perioada rezervată pentru parcare. Pentru a putea duce la îndeplinire această iniţiativă, municipalitatea va parafa o înţelegere cu o firmă privată. „Omul când vine să parcheze trimite într-o bază un SMS cu numărul de înmatriculare al maşinii, se taxează din abonament, se trece pe factură, iar operatorul respectiv de telefonie virează sumele către administraţia locală sau către cine administrează parcomatele respective. Beneficiarul sistemului nu va mai fi nevoit să umble cu fise, dacă le găseşte sau nu le găseşte. Se precizează şi ora de la cât la cât poate să parcheze maşina. Dacă omul stă la rând la o bancă şi vede că expiră timpul poate să trimită încă un SMS prin care să mărească durata de parcare şi să nu mai fugă la parcomat şi să mai pună o fisă. Este un sistem modern care deja se practică în toată lumea  şi vrem să îl implementăm şi la Botoşani. Cei din parcări au nişte sisteme şi le apare instantaneu dacă maşina cutare a plătit şi le verifică”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani. Edilul a mai menţionat că prin introducerea acestui sistem municipalitatea nu va aloca nici o sumă de bani, iar de dotările necesare se va ocupa firma care se va ocupa de această activitate, în schimbul unui comision. Ghiorghiţă a mai afirmat că se doreşte ca în urma acestei iniţiative să nu fie majorată taxa de parcare, iar firma cu care sunt purtate discuţii este TPark care ar fi estimat încasări anuale de aproximativ 75.000 de euro. (G.E.)