ITM – control la Spitalul Săveni cu aproape 100 de angajaţi „la negru”

 

În urma articolului publicat de Botoşăneanul.ro, respectiv : „O instituţie din Botoşani lucrează cu aproape 100 de oameni la negru”, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă a dispus un control la Spitalul Orăşenesc Săveni în vederea verificării legalităţii contractelor de muncă ale angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţii sanitare.

Verificările au fost demarate încă de la începutul săptămânii precedente şi, potrivit conducerii ITM sunt încă în derulare, motiv pentru care deocamdată nu pot fi furnizate informaţii privitoare la contractele de muncă ale salariaţilor din instituţia medicală. „Nu pot să mă pronunţ deocamdată în privinţa verificărilor deoarece controlul nu este încă finalizat. Am trimis acolo un inspector, s-a început controlul încă de marţi, săptămâna trecută. În privinţa a ceea ce se întâmplă acolo, noi ne-am autosesizat din presă şi am dispus un control, inspectorul respectiv nu are un termen să finalizeze verificările, depinde, în funcţie de ce va găsi acolo”, a afirmat Stelian Meţler, inspector şef ITM. Spitalul Orăşenesc din Săveni a fost absorbit de Mavromati în vara acestui an şi cu aprobare de la Ministerul Sănătăţii emisă la finele lunii septembrie însă celor 83 de salariaţi încadraţi nu le-au fost făcute alte contracte individuale de muncă după ce unitatea medicală şi-a pierdut personalitatea juridică. (G.E.)