Parcarea de la Casa de Pensii intră în reabilitare - AFLĂ de când

 

În cursul acestei săptămâni salariaţii firmei care au câştigat licitaţia municipalităţii privind întreţinerea şi reabilitarea  drumurilor din oraş vor interveni pe mai multe străzi din municipiu dar şi la parcări una dintre acestea fiind cea din zona unde se află sediul Casei Judeţene de Pensii şi a Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.
Astfel, în perioada 1 – 5 octombrie 2012 vor avea loc lucrări de reparaţii şi înreţinere pe mai multe străzi din cartiere precum: Teilor, Elie Radu unde se va lucra la parcări, alei de acces şi trotuare şi General Avrămescu – Parcare Casa de Pensii. De asemenea, vor fi efectuate plombări şi covoare asfaltice pe următoarele tronsoane: Strada I.C. Brătianu, strada Primăverii, strada Viilor, strada Călugăreni şi strada Dreptăţii. Nu în ultimul rând, se vor realiza marcaje rutiere străzi şi parcări: parcare Strada Teilor (Elie Radu) şi lucrări pe străzile nemodernizate: strada Izvoarelor (executat rigolă), strada Vâlcele (executat rigole), strada Zimbrului şi strada Grigore Antipa.
CITEŞTE:
 ATENŢIE şoferi: AFLĂ unde sunt executate lucrări în municipiu