Paradă verde de culoare şi talent în parcul Eminescu – GALERIE FOTO

 

Sute de copii, părinţi, bunici şi cadre didactice au făcut din parcul Mihai Eminescu o expoziţie de culoare şi talent, în cadrul proiectului „Zilele Oraşului Verde”. Acesta cuprinde acţini educative pentru învăţământul preşcolar şi şcolar, concursuri unde copiii îşi pot prezenta costumele lor eco, dar şi o serie de obiecte şi desene confecţionate din materiale reciclabile.

Competiţia se desfăşoară pe perioada 1-2 mai 2012 urmând ca pe toată perioada ei, cele şapte şcoli din municipiul Botoşani incluse în program să îşi promoveze acţiunile pentru educaţia ecologică.Dimineaţa de 1 Mai în parcul Mihai Eminescu a fost una plină cu soare, copii ce ardeau de nerăbdare să fie premiaţi fie pentru costume, fie pentru desenele la care aceştia au muncit cu multă trudă sub supravegherea cadrelor didactice şi ale părinţilor. Evenimentul, organizat de Primăria Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani, s-a bucurat de un mare succes atât în rândurile celor mici, cât şi a celor mari, veniţi cu toţii în număr mare să ia parte la acestă acţiune. Concursul cuprinde trei probe despre care Alexandra Hincescu, inspector şcolar pentrueducaţie, ne-a dat câteva detalii:„În parc se desfăşoară trei acţiuni. Este vorba despre parada costumelor Eco, despre expoziţie de desene şi diferite produse realizate de copii din materiale Eco şi de un eveniment drag nouă şi anume o expunere de proiecte pe care le-au desfăşurat cele şapte şcoli Eco din municipiul Botoşani, care au câştigat steagul verde şi sunt în topul şcolilor ce promovează acţiunile pentru educaţia ecologică”. Copiii unităţilor de învăţământ s-au alăturat ulterior liceenilor şi au participat la un spectacol care a avut loc în Centrul Vechi şi care, printre altele, a cuprins reprezentanţii ale Ansamblului Mugurelul al Clubului Copiilor Dorohoi şi Ansamblului Mărgineanca al Casei de Cultură a Sindicatelor.