Păpușarii, protest mut în fața Consiliului, Flutur încă așteaptă: Dl. Aionițoaei să înțeleagă să-și dea demisia - FOTO & VIDEO

După ce s-au scurs cele două ore aproximativ cât a durat parcurgerea ordinii de zi la ședința de Consiliu Local aferentă lunii august, în sală s-au strecurat liniștiți actorii de la Teatrul de Păpuși și Tineret Vasilache. S-au așezat liniștiți și au rămas așa, cu excepția unuia din grup, până la final.

 

Marius Rogojinschi a fost cel  care a dat citire la microfon unui memoriu privitor la situația instituției de cultură care-l are la cârmă pe Floricel Vasile Aionițoaei. 


La final, primarul a declarat că a avut discuții atât cu actorii de la teatru cât și cu managerul acestei instituții. Și în urma acestor întâlniri a cerut o poziție din partea oficiului juridic. 

”Am încercat să rezolvăm problema în mod amiabil, rezolvarea problemei pentru a nu încălca nici un fel de reguli sau de legi era ca dl. Aionițoaei să înțeleagă să-și dea demisia. Noi să mergem cu un manager provizoriu până la organizarea concursului și poate s-ar fi rezolvat”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

În urma memoriilor primite s-a cerut părerea oficiului juridic a Primăriei care a trimis cele două părți la… Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)

”Eu nu știu când se face evaluarea anuală și atunci i se poate da nota mai mică decât 8 și atunci s-a încheiat legal contractul. În cazul în care colectivul Teatrului de Păpuși Vasilache refuză să-și desfășoare activitatea ori nu îndeplinesc sarcinile de serviciu în mod corespunzător, pot fi trași a răspundere conform prevederilor legale. O opinie obiectivă poate fi formată prin consultarea membrilor CA al instituției de cultură ori prin sesizarea ITM, instituție competentă să constate îndeplinirea prevederilor legale în domeniul disciplinei muncii”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Cosmin Andrei a propus ca încheierea perioadei de mandat a lui Floricel Vasile Aionițoaei să se facă prin votul consilierilor, chiar și secret dacă este cazul pentru a nu exista eventuale repercusiuni și anume noi procese ce ar urma să fie deschise de managerul de la teatru.

Și a explicat că probabil acesta este motivul pentru care și funcționarii de la serviciu juridic nu au fost tranșanți. 

”Și eu dacă aș fi lucrat la oficiul juridic aș fi dat același punct de vedere pentru că discutăm despre o persoană care are apetență spre acțiuni în instanță și e cam dificil să-ți asumi o poziție tranșantă de o parte sau de alta. Propun în continuare întocmirea unui proiect de HCL lăsând consilierii să decidă asupra încheierii contractului de management acolo unde din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte clare”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Floricel Vasile Aionițoaei are deschise mai multe acțiuni în instanță sau la organele de cercetare penală împotriva unor foști și actuali viceprimari dar și a unor jurnaliști. (G.E.)

DETALII DESPRE PROCES