Păpușă periculoasă pentru copii, retrasă de la vânzare de Carrefour - FOTO

Clienții care au achiziționat acest produs începând cu luna septembrie 2019 sunt rugați să se prezinte în magazinul Carrefour din care l-au achiziționat, unde li se va restitui contravaloarea produsului.

 

Potrivit YesComment, Carrefour retrage de la vânzare păpușa Bebe 43 de centimetri, model roz și albastru, colecția 2019, fabricată în China. În anumite condiții, aceasta poate deveni periculoasă pentru copii.

 

Concret, a fost detectat un defect privind rezistența seringii și a ciocanului, vândute împreună cu bebelușul, care poate genera prezența unor elemente mici,  detașabile, ce pot fi ingerate.

 

Carrefour Romania a întreprins următoarele acțiuni:

 

-retragerea voluntara în rețeaua magazinelor sale, în data de 06/01/2020.

-rechemarea produsului de la consumator în data de 26/02/2020, prin afișarea anunțului de rechemare în magazinele Carrefour (la recepție client, la raft în zona de comercializare a produsului, la punctul de informare BLS_Bazar/Gradina/JucariiEPCS_Electronice/Photo/Cinema/Sound), pe site-ul online www.carrefour.ro.

 

 

Acțiunea de rechemare va dura până la data de 25/05/2020.

 

Clienții care au achiziționat acest produs începând cu luna septembrie 2019 sunt rugați să nu mai folosească seringa și ciocanul, ci să le aducă însoțite, dacă este posibil, cu celelalte elemente ale setului (stetoscop, biberon, etc.) în magazinul Carrefour din care le-au achiziționat, unde li se va restitui contravaloarea produsului.

 

Pentru informații suplimentare, clienții sunt rugați să apeleze gratuit Tel Verde Carrefour: 0800 0800 02

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store