Între eleganţă şi kitsch, între ţinute de iarnă autentică şi altele de primăvară, cam aşa s-au prezentat oficialităţile şi reprezentanţii partidelor la ceremonia desfăşurată marţi la amiază în bulevardul Mihai Eminescu.
Festivitatea organizată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean a presupus deplasarea în grup a şefilor de instituţii şi liderilor de partid pe Pietonalul Unirii, din Piaţa Revoluţiei şi până la sediul IPJ.
A fost practic o defilare a tot felul de ţinute, la capitolul extravaganţă remarcându-se o tânără din PNL, venită în pantaloni de piele şi o alta, de la PMP, venită într-o vestimentaţie cu mâneci doar până la cot şi în nişte cizme roşii cât se poate de înalte.
O consilieră municipală de la PSD, Andreea Buiuc, şi-a ataşat la geantă un tricolor generos, în timp ce directoarea de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Cornelia Ciobanu, a… conservat tradiţia şi la festivitate, venind îmbrăcată în costum popular.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, a venit cu o pălărie neagră, în timp ce senatorul Costel Şoptică a optat pentru o şapcă desprinsă parcă dintr-un film englezesc de epocă. De altfel, parlamentarul liberal a îmbrăcat şi un palton… masiv şi strălucitor.
Parlamentarele social-democrate, Doina Federovici şi Mihalea Huncă, au preferat cizme, respectiv ghete într-o culoare apropiată de cea a partidului.