Până în ultima clipă: Terminăm anul cu zeci de amenzi pentru nepurtatul măștii și deplasare pe timpul nopții

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.


Astfel, polițiștii botoșăneni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 48 de societăți comerciale și 56 de mijloace de transport în comun.


30


de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei s-au aplicat pentru neregulile constatate.


Dintre acestea, 21 de amenzi s-au dat persoanelor care nu purtau masca de protecție în locurile în care era obligatorie, iar șapte pentru nerespectarea masurilor privind deplasarea pe timp de noapte.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store