Palatul Administrativ se dezintegrează, 1,7 milioane lei pentru renovare trimiși înapoi la minister – GALERIE FOTO 

Construit între anii 1968 – 1972, Palatul Administrativ din centrul municipiului Botoșani se află într-o stare avansată de degradare. Dincolo de problemele din interior, unde uneori când ploua trebuiau amplasate găleți din cauza infiltrațiilor, exteriorul a devenit un veritabil pericol public. 

 

La licitația din martie nu s-a prezentat nimeni


Bucăți mai mici sau mai mari din tencuială se desprind de pe clădire, cu precădere în partea din față, spre Primăria Botoșani. De mai bine de doi ani circulația pietonală a și fost restricționată în acea zonă, după o ”ploaie” de pavaje (vezi foto). 


Anul acesta Prefectura, care este proprietara imobilului, a primit de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) bani pentru lucrările de refacere a fațadei, însă după mai multe încercări eșuate de a desemna o firmă capabilă să pună în practică investiția, fondurile se întorc la MAI. 


Aceasta întrucât nu s-a găsit nici măcar o singură firmă din Botoșani sau din afara județului care să efectueze lucrarea. 


Și nu din cauza dificultății, ci a fondurilor, care ar fi insuficiente pentru intervențiile ce se doresc a fi efectuate. 


Invitat la Botoșăneanul TV, prefectul a povestit ”epopeea” ratării investiției. 


”În momentul în care am venit prefect am găsit niște fonduri alocate pe partea de cheltuieli pentru refacerea acestei fațade. Într-un protocol încheiat cu Consiliul Județean, cei de acolo sunt colocatari, noi am avut fondurile de la MAI pentru a reface această fațadă. Undeva la jumătatea lunii martie am scos la licitație lucrările pentru refacerea fațadei. Am avut patru aplicanți, dar nu s-a prezentat vreun constructor. Am înțeles ulterior că valoarea era foarte mică în contextul creșterii prețurilor”, 


Sorin Cornilă, prefect.

 

La alte două licitațiisingurele oferte au fost neconforme


Ca atare, a solicitat de la MAI o actualizare de deviz, a obținut o sumă suplimentară față de bugetul inițial și în mai s-a organizat o nouă licitație. S-a primit o singură ofertă, care a fost însă neconformă. Așa că s-a cerut din nou de la MAI o aducere la zi a valorii estimate a investiției, iar spre mijlocul verii a avut loc o nouă procedură de achiziție publică. Povestea s-a repetat: s-a prezentat un singur agent economic, a cărui ofertă a fost respinsă.

 

”A fost o chestiune de suflet a mea pentru că mi-am dorit să refac fațada anul acesta. Nu ne mai încadrăm anul acesta, banii respectivi probabil o să-i returnăm, fiind bani alocați pe cheltuieli la minister și o să încerc să obținem banii aceștia în luna ianuarie sau februarie a anului viitor, când se va face bugetul, bineînțeles, tot cu o sumă actualizată. De fapt, neprezentarea sau prezentarea cu aceste probleme a fost dată de faptul că mărirea de prețuri care a avut loc în zona materialelor de construcții nu a acoperit valoarea pe care am avut-o noi, din păcate”, 

 


Sorin Cornilă, prefect.

 

1,7 milioane de lei


a fost suma alocată de Prefectura Botoșani la cea de-a treia licitație. 


S-a plecat de la 1,1 milioane la începutul anului, iar la a doua licitație suma a urcat la 1,38 milioane de lei. 


În acești bani constructorul trebuia să refacă și treptele. 


”Dar nu mă las, la anul sigur voi reuși să fac proiectul acesta”, 


Sorin Cornilă, prefect.

 

Bani puțini, firme asemenea


Pe parcursul procedurilor, mai multe companii private s-au interesat de caietul de sarcini, însă după ce au văzut suma alocată și lucrările care trebuie executate, majoritatea au renunțat. 


”Situația nu este doar la noi, este națională. Pe fondul acestor creșteri de prețuri și cred și a faptului că sunt din ce în ce mai puțini constructori care au putere financiară să ducă asemenea lucrări”, 


Sorin Cornilă, prefect.


Banii au fost alocați strict pentru anul 2022 astfel încât și dacă s-ar organiza o nouă licitație care s-ar adjudeca, nu ar mai fi timp pentru terminarea investiției având în vedere că perioada estimată de efectuare a intervențiilor este de cinci-șapte luni. 


VEZI ÎN VIDEO DE LA 36:19