Pompierii botoșăneni au stabilit valoarea pagubelor înregistrate în urma incendiului de pe strada Tomis.
Două case de pe strada Tomis din municipiul Botosani au fost afectate, în această după-amiaza, de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. Pompierii botoșăneni au fost chemați în sprijin puțin înainte de ora 17.00. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apa si spuma.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cca 30 m.p. din acoperișul unei case, in care locuiau două familii, precum si o parte din bunurile din interior, dar si cca. 5 m.p. din acoperișul celui de-al doilea imobil. Pentru stingerea incendiului si înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de doua ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 30.000 de lei.
S-au salvat si protejat bunuri materiale in valoare de circa 90.000 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: