Padocul de câini de la Botoșani mai bine îngrijit de ... mâini private

De aproape două săptămâni, adăpostul pentru câini a trecut din mâinile statului în cele private. Firma Trio Construct face treabă bună la padoc, spun șefii din Primărie iar până în prezent și-a respectat obligațiile contractuale.

 

Preluarea conducerii padocului Botoșani de către firma Trio Construct prin licitație, pare să fi fost decizie bună, viceprimarul Cosmin Andrei arătându-se mulțumit de rezultate.
Am vizitat Padocul acum câteva zile și îmi place modul în care s-au organizat acolo. Au făcut curățenie, medicul firmei de ecarisaj s-a arătat dispus să demareze, în colaborare cu alte societăți sau medici veterinari, un plan de sterilizare pentru un număr semnificativ de câini”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al Botoșaniului. Câinii care urmează să fie adoptați sau revendicați vor fi de asemenea sterilizați, nici un animal nu poate fi dus acasă fără această procedură.

Maidanezii și-au găsit casă: Padocul Botoșani

Cât despre maidanezii de pe spațiile publice, în momentul de față sunt capturați tot mai puțini, asta pentru că numărul lor s-a micșorat.
Până în momentul de față, au fost capturaţi un număr de 172, în condițiile în care în padoc avem un număr total de 584 de câini”, a declarat și Dumitru Paveliuc, administrator al firmei Trio Construct.
De asemenea, viceprimarul Cosmin Andrei a adăugat că una din prioritățile sale este ca toți câinii fără stăpân să fie capturați până la finele lunii în curs.
Padocul Primăriei Botoșani, unde sunt găzduiți câinii fără stăpân de pe străzile orașului, a fost preluat de firma privată Trio Construct pe data de 2 octombrie, urmând ca aceasta să administreze adăpostul până în anul 2016.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Firma de ecarisaj își face treaba: 100 de câini prinși într-o săptămână