Pacienți internați la ATI câte două luni, cadrele medicale țin și locul psihologului

Unii pacienți sunt nevoiți să rămână internați în spital chiar și două luni.

 

Șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), Claudia Malancea, a declarat că a crescut durata de spitalizare. Astfel că, o pacientă a stat internată la ATI 60 de zile.

 

Situația nu este ușor de gestionat pentru pacient, iar de un real ajutor ar fi psihologul.

 

Pe secția ATI singurul post de psiholog este încă vacant.

 

„Având în vedere specificul pacientului de terapie intensivă este foarte important (n.r.) pentru că avem pacienți care au un termen de ședere poate și de 30 de zile. Am avut un caz și de 60 de zile de ședere doar în terapie intensivă. Nu este o situație unor de gestionat pentru un pacient”

Claudia Malancea, medic șef secția ATI.

 

Uneori, se apelează la specialiștii din cadrul spitalului. Iar alteori cadrele medicale țin și locul psihologului.

 

„Mai solicităm în cazuri extreme și în limita posibilităților psihologii din cadrul spitalului”

Claudia Malancea, medic șef secția ATI.

 

Pe Secția ATI ajung pacienți de toate vârstele.