Pacient desfigurat de o drujbă, o asistentă a leșinat în sala de operații când l-a văzut: Sunt lucruri care încă ne șocheazăVIDEO

Cazul a fost făcut public de medicul șef al Secției de Chirurgie, Iulian Preda, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Medicul a scos în evidență munca grea din blocul operator și faptul că sunt încă cazuri care șochează. 

 

Și a dat exemplul unei asistente cu o vechime de aproape trei decenii care a leșinat în sala de operații. 

 

Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.

„Este greu. Gândiți-vă la ce se întâmplă acolo, peisaje, plăgi, sânge. Nu e pentru oricine să vadă un pacient operat.  Eu vă pot spune că acum doi ani a fost o asistentă, aproximativ egală în vârstă cu mine, de 27 de ani în Blocul Operator, o asistentă foarte bună, care a văzut tot ce înseamnă chirurgie generală și ortopedie. A venit un caz la dl doctor Dondaș, un domn care nu s-a înțeles cu prietenul lui când să taie un butuc cu o drujbă. Bineînțeles, în stare de ebrietate a căzut cu fața în drujbă, despicându-i nas, ochi, față, dinți, limba era pe gât”

 

Din fericire, medicii au reușit să-l salveze pe respectivul pacient. 

Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.

 

„Fata mea când a intrat în sală a leșinat, pentru că peisajul de cap - gât nu bătea cu cel de torace – abdomen. Deci, după 25 de ani de meserie sunt lucruri care încă ne șochează și pe unii dintre noi”

 

Medicii chirurgi fac operații în două săli, fiind în jur de 4 – 6 intervenții pe zi.