Ovidiu Portariuc a revenit la Botoșani. Printre primele decizii pe care le-a luat, una a fost privitoare la colega sa din partid pe care a susținut-o în trecut pentru mai multe funcții politice, Dana Lăzăruc. Președintele executiv al PSD Botoșani a cerut excluderea acesteia din partid ca urmare a scandalului cu locuința ANL. Iată mai jos comunicatul transmis redacției:
Președintele executiv al PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat că va cere Biroului executiv al organizației municipale din Botoșani excluderea din partid a Danei Lăzăruc, ca urmare a implicării sale într-un scandal public privind utilizarea unei locuințe ANL. În opinia liderului PSD, Dana Lăzăruc a afectat grav imaginea PSD printr-un comportament incompatibil cu doctrina social-democrată a partidului.
„Artificiile pe care le-a făcut domnișoara Dana Lăzăruc pentru a beneficia de o locuință ANL sunt absolut inacceptabile. Nu comentez detaliile juridice, care se vor lămuri în instanță. Dar din punct de vedere moral și politic e absolut inacceptabil! Nu a înțeles nimic din doctrina social-democrată! Nu ai cum să vii să vorbești despre social-democrație, iar apoi să intri pe ușa din spate a unei locuințe ANL ce se cuvenea tinerilor cu venituri mici din Botoșani”, a declarat președintele executiv al PSD Botoșani.
Acesta a subliniat că războiul declanșat de Dana Lăzăruc împotriva presei și a Primăriei a angrenat numele partidului într-un scandal public care afectează în mod direct imaginea PSD. „Văd că acum domnișoara Dana Lăzăruc dă în judecată pe toată lumea, fără să se gândească niciun moment la imaginea PSD. Nu știu ce șanse are să câștige războiul juridic pe care l-a declanșat, dar în mod cert a pierdut definitiv războiul moral. Nu a înțeles că atunci când faci parte dintr-un partid acțiunile tale publice se răsfrâng și asupra acestuia Dacă pentru dânsa sunt mai importante vendetele și războaiele personale, nu are decât să și le poarte din afara partidului, nu în calitate de membru PSD”, a mai subliniat Ovidiu Portariuc.
Conform Statutului PSD, sancțiunea excluderii poate fi aplicată membrilor de partid care prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii grave partidului. Decizia aparține Biroului organizației locale din care face parte membrul respectiv. În cazul Danei Lăzăruc, cererea de excludere anunțată de Ovidiu Portariuc va trebui aprobată de Biroul organizației municipale a PSD Botoșani.