Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
La Botoșani, mijlocul secolului trecut a însemnat în istoria culturală a orașului și începutul activității muzeale.
Cu un bogat tezaur istoric, cultural, chiar religios, ținutul Botoșanilor era unul încă neexploatat la potențialul real. O viitoare organizare muzeală a acestor locuri va avea, din această perspectivă, multe de recuperat pentru a transmite generațiilor viitoare adevărata dimensiune culturală și istorică a județului.
Primul sediu al muzeului raional se afla, în anul 1955, în municipiul Botoșani, pe Calea Națională nr. 251. Tot atunci, în organizarea muzeului raional de istorie, s-a pus și problema existenței la Botoșani a unei secții de artă, plan ce avea să se împlinească doar după câteva decenii.
Muzeul raional din Calea Națională nr.251 a funcționat până în 1968, când, odată cu înființarea județelor, au început și la Botoșani demersurile pentru un muzeu județean, pornind de la cel care până atunci funcționase la adresa amintită.
Ideea, spune Gheorghe Median, care a activat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean Botoșani încă de la înființarea instituției, era ”venită de sus”.
”De ce să nu spunem, Ceaușescu voia să se facă în fiecare județ câte un muzeu care să prezinte istoria județului de la cele mai vechi urme de viață omenească până în epoca contemporană, ca să fie, presupun, un fel de elogiu adus celui care conducea. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că muzeul a avut o parte dedicată epocii Ceaușescu”,
Gheorghe Median, fost muzeograf - Muzeul Județean Botoșani
.jpg)
Planurile erau, la prima vedere, în spiritul epocii. Însă ele nu mai corespundeau cu spațiul în care vechiul muzeu funcționase. Așadar, pentru început, au început demersuri pentru găsirea unui nou sediu. Ceea ce complica foarte mult lucrurile.
”La Botoșani nu prea erau spații. S-a propus clădirea fostei Camere de Comerț și Industrie (unde se află astăzi Biblioteca Județeană și Nord Proiect). Muzeului i s-a oferit spațiul de la etaj. Numai că, tematic, el nu putea să cuprindă ceea ce ar fi trebuit. Erau repere care trebuiau urmate: epoca străveche, epoca sclavagistă, feudală etc., plus epoca Ceaușescu, desigur. S-a căutat o altă clădire”,
Gheorghe Median, fost muzeograf - Muzeul Județean Botoșani
Omul potrivit la locul potrivit avea să fie… un activist de partid.
Pe vremea aceea prim-secretar al Comitetului Județean la Botoșani era Petre Duminică. Venit de prin Argeș, din dispoziția partidului.
”Un om căruia trebuie să îi fim recunoscători. El a spus: cea mai bună clădire pentru o casă de istorie este cea de pe Unirii. Petre Duminică stătea într-o casă pe lângă Grădina de Vară o Hotelului Maria. În vechea Prefectură (actualul sediu al muzeului, nota red.) funcționau atunci mai multe servicii, și ale Primăriei. Așa s-a decis noul sediu al muzeului județean. Din 1973 s-a intrat pentru recompartimentare, s-a realizat tematica și în 1977, decembrie, muzeul era gata”,
Gheorghe Median, fost muzeograf - Muzeul Județean Botoșani
Momentul în care a fost decisă soarta Muzeului Județean a fost consemnat și de către directorul de atunci al instituției.
Paul Şadurschi (30.05.1933 – 09.10.2010), personalitate culturală care a marcat cultura botoșăneană, fusese numit director al Muzeului în 1971, imediat ce fostul director Simeon Rață s-a pensionat.
De la Paul Șadurschi au rămas mărturii importante cu privire la soarta Muzeului Județean în anii de început, acestea fiind consemnate în revista Forum cultural, în urmă cu aproape 20 de ani.
Așadar, după noua organizare administrativ-teritorială se căuta un nou sediu pentru muzeu, fiind identificată în acest sens clădirea în care funcționase, în perioada interbelică, instituția Casei de Comerț și Industrie.
Aici se instalase, povestea Paul Șadurschi, imediat după război, aparatul comunist pornind de la comitetul raional, apoi cel județean.
Doar că, imediat după reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, în municipiul Botoșani s-a construit o clădire nouă care să adăpostească aparatul de partid și de stat. Este vorba despre actualul Palat Administrativ, construit în 1970 de arhitectul Nicolae Porumbescu. Astfel, fosta Cameră de Comerț se elibera și putea oferi oportunitatea de care muzeul avea nevoie în acei ani.
O altă schimbare importantă se petrece și în aparatul de partid. Vechiul prim-secretar al județului este avansat, iar locul său este luat de un nou activist. Este vorba despre Petre Duminică, trimis de la București.
Duminică, povestește Paul Şadurschi, fiind pus la curent cu demersurile privind noul sediu al muzeului, vrea să vadă clădirea propusă și să i se prezinte și planul de amenajare, ce urma să înceapă în fosta Cameră de comerţ şi industrie. Era vara anului 1975.
”L-am tot aşteptat pe tovarăşul Duminică o săptămână. (…) Spre sfârşitul unei zile de lucru, primim telefon să ne deplasăm la clădirea în cauză, spre care a pornit şi persoana mult aşteptată. Aceasta venise cu o asistenţă redusă la câteva persoane, între care se afla preşedintele Comitetului pentru cultură şi educaţie socialistă, membru al Biroului Comitetului judeţean de partid. Prim-secretarul părea un om blajin, era zâmbitor şi, printre picături, făcea glume chiar. Când am terminat prezentarea, m-a întrebat în cât timp va putea deveni acest muzeu o realitate. I-am răspuns că, din punct de vedere tematic şi al pieselor de muzeu, în bună parte restaurate, suntem gata, dar ne lipsesc fondurile...”, își amintea Paul Şadurschi.
Iar aici avea să vină surpriza la care nimeni nu se aștepta, și probabil cel mai important moment din istoria Muzeului Județean.
Tovarășul Duminică, om cu viziune culturală, se pare, dar și cu statutul activistului care își permite să răstoarne planurile și să și le impună pe cele proprii, reușește ca din numai câteva cuvine să hotărască viitorul Muzeului.
”Important este să ai obiectele, fonduri îţi dăm noi.... ”, spune prim-secretarul, după care așază pe tortul culturii botoșănene cireașa de… Duminică:
”Dar ce-ai zice dacă ţi-am da altă clădire?”
Paul Şadurschi își amintea, după decenii întregi, șocul pe care l-a trăit în fața lui Petre Duminică.
”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că n-am fost destul de convingător în prezentare şi că nu mai primim clădirea. Am îngăimat că deja s-au făcut unele cheltuieli cu reparaţia clădirii şi acoperişului, cu proiectarea expoziţiei, cu releveul acestei construcţii, s-a plătit studiul pentru panotarea încăperilor şi proiectarea mobilierului”.
Înainte de a da glas tuturor temerilor care deja își făceau loc în mintea sa, Paul Şadurschi vrea, totuși, să afle ce clădire se oferă în schimb.
”Îţi dăm vechea Prefectură, ai ce pune în ea?”, a fost răspunsul lui Duminică.
Paul Şadurschi a înlemnit. Mai ales că, știa bine, acolo, în vechea Prefectură de pe Unirii, se instalaseră de puțină vreme Comitetul municipal de partid şi Consiliul popular municipal Botoşani.
”Tocmai asta-l deranja. Cei de la municipiu dispuneau de un spaţiu mai arătos decât cei de la judeţ. Cum nu-mi închipuisem aşa ceva? I-am răspuns că lipsa unui spaţiu cu adevărat adecvat şi îndestulător ne-a impus să ne limităm la prezentarea doar a istoriei vechi a României, oprindu-ne la formarea poporului român şi a limbii române, că mai avem materiale şi pentru evul mediu, partea de istorie modernă şi contemporană, că ne vom intensifica eforturile şi vom face în scurt timp noi achiziţii etc., etc.”, consemnează mai departe Paul Șadurschi.
Petre Duminică nu glumea deloc. Dimpotrivă. Treaba trebuie făcută repede, i-a atras atenția directorului de muzeu.
”Stă o clădire frumoasă la discreţia câtorva funcţionari, pentru care se întreţine şi se încălzeşte un spaţiu prea mare... Toate astea costă... Şi ei ce fac? Fac noi cheltuieli ! Au schimbat pardoseala înlocuind mozaicul cu marmură la parter, nu mai pot de bine, în timp ce la Comitetul judeţean spaţiul este restrâns, clădirea a fost prost construită, tâmplăria s-a curbat şi când bate vântul se produce curent... Este frig, iar când plouă, curge apa prin tavan! Vă mutaţi imediat şi faceţi acolo muzeul ! Dar repede !...”, a fost ultimul cuvânt al lui Duminică.
Paul Șadurschi a purces la treabă.
”În două săptămâni ne-am mutat într-o clădire căreia a trebuit să i se măsoare, din nou, toate spaţiile, încăpere cu încăpere, să i se facă reparaţii, instalaţie electrică nouă, o altă instalaţie de încălzire mutând caloriferele de pe pereţii destinaţi expoziţiei, etc. A trebuit să suportăm două ierni fără încălzire, timp în care adaptam planul tematic aprobat al noului spaţiu... Noul plan de amenajare muzeistică a localului era semnat de arhitectul Grigore Gârlea”.
Ce a urmat? O muncă susținută a întregului colectiv la amenajarea noului spațiu, la organizarea expoziției după planuri noi. Dar nu a fost în zadar.
”Iaca aşa, păşind pe nisipuri mişcătoare, obţinând uneori neînsemnate victorii, dar suferind şi înfrângeri, în decembrie 1977 aveam să marcăm un moment important în viaţa culturală a judeţului, inaugurând deschiderea Muzeului Judeţean de istorie în actualul său local”, a lăsat mărturie Paul Șadurschi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
