Mai puțin de 24 de ore de viscol au fost suficiente pentru a da peste cap viața obișnuită a municipiului reședință. Duminică la amiază Botoșaniul părea desprins dintr-un colț al Siberiei: foarte puțini oameni, mașini turate prin zăpadă și o senzație generală de pustiu.
În Piața Centrală, la sectorul de legume-fructe, indiferent că era vorba de agenți economici sau persoane fizice, nu era ocupată nici măcar o singură tarabă, lucru valabil și în zonele rezervate producătorilor agricoli. Doi oameni tot trăgeau în zadar de ușa de la Hala de Lactate, în timp ce în sectorul rezerzat comercianților de haine era deschis un singur chioșc. Doi florari s-au încumetat să își deschidă micile magazine și chiar să își expună marfa pe afară... coroane ninse. Afișajul electornic de la parcarea construită prin fonduri europene lângă Big o luase razna: pentru subsol anunța 75 locuri libere, iar pentru partea supraterană... 0, deși nu erau decât vreo cinci mașini parcate acolo.
Și fiindcă am ajuns la coroane, trebuie spus că la Cimitirul Pacea, în mod obșinuit cel mai animat duminică la amiază, nu exista nici un om al străzii fiindcă nici credincioși nu prea erau veniți la locurile de veci.
Bariera Sucevei, înțesată de oameni zi de zi, era pustie. De altfel, la fel de pustie era și Autogara Botoșani, unde nici un călător nu se afla pe peroane și doar unul singur în sala de așteptare. Nici pe peronul Gării Botoșani nu exista vreun călător, doar doi tineri care se adăposteau de frig în sala de așteptare.
Chiar și cele mai populate zone ale orașului erau pustii. În Parcul Mihai Eminescu era doar o femeie, iar pe Pietonalul Unirii abia dacă mai trecea un om, doi.
O mulțime de chioșcuri stradale erau închise. Lucrurile păreau că nu stau prea bine nici prin hypermarketuri, puține mașini putând fi văzute în parcarea de la Kaufland, unde un tractor cu lamă deszăpezea de zor.
Patinoarul de la Sala Polivalentă era închis. Un utilaj de deszăpezire de mici dimensiuni opera pe trotuarul din dreapta al bulevardului Mihai Eminescu, pe sensul spre Carrefour. Spălătoriile auto nu aveau clienți, angajații fiind de altfel ocupați cu degajarea zăpezii.
Spre seară, viscolul s-a mai domolit. Pe la 21:00 în fața Primăriei Botoșani se afla viceprimarul Marian Murariu care colinda orașul și ținea legătura cu omologul său, Cosmin Andrei, pentru a interveni în zonele cu dificultăți. Probleme s-au constatat însă, din nou, la iluminatul public, pe Victoriei acesta nefuncționând.
Foarte interesant, parcarea din Piața Revoluției era deszăpezită doar în imediata vecinătate a Palatului Administrativ, acolo unde au rezervate locuri de parcare conducătorii Prefecturii și ai Consiliului Județean. În partea opusă, unde în mare parte își lasă mașinile funcționarii de rând și oamenii care vin cu treburi la instituțiile menționate, zăpada era neatinsă.